Frankfurt 2015 – Suzuki Baleno și Vitara S au debutat sub reflectoarele germanilor

Suzuki a expus în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt noul Baleno și Vitara S. Suzuki Baleno vrea să rescrie standardele în segmentul hatchback-urilor compacte.

Din punct de vedere estetic, Suzuki Baleno respectă standardele limbajului de design “Liquid Flow”. Exteriorul cu accente sportive este completat de un interior îndreptat către dinamică.

Conform oficialilor niponi, Baleno promite suficient spațiu atât pentru ocupanții locurilor din față, cât și pentru pasagerii din spate. În plus, portbagajul are un volum de 355 litri.

Platforma lui Baleno este rigidă și a fost fabricată din materiale ultra-ușoare, iar sub capotă se află un motor de 1,0 litri Boosterjet echipat cu sistemul SHVS (Smart Hybrid Vehicle by Suzuki).

 

Frankfurt 2015 – Suzuki Vitara S

Tot în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, Suzuki a prezentat și nivelul de echipare S pentru Vitara. Versiunea va fi disponibilă din acest an, iar sub capotă se află motorul de 1,4 litri Boosterjet.

suzuki vitara s (1)

Din punct de vedere estetic, nivelul de echipare S oferă o grilă frontală inspirată de conceptul iV-4, șapte culori de caroserie (2 combinații bi-ton) și blocuri optice cu LED.

Din punct de vedere tehnologic, Vitara S vine cu RBS (Radar Brake Support) și cu un sistem autonom de frânare de urgență în standard.

Adaugă un comentariu