Green Claims: Nu tot ce strălucește este verde

Producătorii de automobile se bazează din ce în ce mai mult pe materialele durabile. Dar promisiunile neutralității climatice induc în eroare consumatorii. UE previne acest lucru prin regulamentul Green Claims.

Vrem să fim neutri din punct de vedere climatic până în 2040,spun cei de la Volvo, declarând că este cea mai mare provocare cu care s-au confruntat vreodată. Potrivit Mercedes, compania va asambla „o flotă neutră de mașini din 2039'. Pe drumul către neutralitatea climatică dorită, BMW mizează pe „electricitatea verde în lanțul de producție și aprovizionare, proporție crescută constant cu ajutorul materialelor secundare și al materiilor prime naturale, precum și al ratei crescute de reciclare în sensul unei economii circulare'. Nu există producător auto care să nu-și facă reclamă cu mesaje ecologice. Ei fac ceva, iar consumatorul este fericit. Dar ce înseamnă mai exact neutralitatea din punct de vedere al emisiilor de carbon?

„Nu există un standard cu privire la ceea ce este sau nu neutru din punct de vedere climatic. Există un sistem de calcul pentru amprenta de dioxid de carbon, aceste emisii putând fi reduse după luarea unor măsuri adecvate, însă momentan, obținerea unei neutralități climatice reale este iluzorie', spune Malte Biss, fondatorul și directorul general al companiei Flustix. Firma sa testează în mod independent produsele și ambalajele pentru conținutul de plastic, precum și verifică utilizarea materialelor reciclate din plastic, metal sau sticlă certificate printr-un sigiliu. Pentru Biss, trebuie să se pună capăt declarațiilor generale de mediu fără definiție. „Într-un studiu al Comisiei Europene privind spălarea ecologică, mai mult de 150 de afirmații de mediu au fost evaluate ca fiind înșelătoare și nefondate', enunță el.

UE vrea acum să curețe jungla de mesaje publicitare ecologice fără substanță. Conform viitoarei ordonanțe privind reglementările ecologice, companiile vor putea face declarații de mediu doar după ce prezintă obiective clare și date verificabile, iar progresele realizate în sensul sustenabilității care au fost atinse trebuie raportate anual. De asemenea, sigiliile fictive care nu se bazează pe sisteme de certificare sau care nu sunt menționate de agențiile guvernamentale vor fi interzise. Același lucru este valabil și pentru declarațiile de mediu referitoare la întregul produs sau dacă se referă doar la un anumit aspect al produsului. Acest lucru se aplică, de exemplu, scaunelor cu tapițerie fabricată din sticle PET reciclate sau covorașelor realizate din plastic marin, ori dacă acestea sunt doar parțial realizate din același material.

Deci, dacă industria auto dorește să comercializeze produse durabile, trebuie să furnizeze dovezi ale promisiunilor de sustenabilitate. Modificarea directivelor UE (2005/29/EG și 2011/83/UE) urmează să fie discutată pe 30 martie și implementată în Uniunea Europeană după o perioadă de tranziție de șase luni.

Dar cum anume intenționează UE să verifice conformitatea cu noile reglementări? Prin intermediul furnizorilor independenți de certificare, cum ar fi Flustix, o companie care cooperează direct cu TÜV Rheinland pentru a evalua absența plasticului și a microplasticelor, utilizarea materialelor reciclate și factorul de reciclabilitate. Mărcile de încredere sau sigiliile de calitate acordate în acest mod servesc la protejarea consumatorilor.

Este incontestabil faptul că producătorii și furnizorii de mașini fac eforturi însemnate în ceea ce privește sustenabilitatea – vezi coloana din dreapta pentru exemple. Producătorii de mașini electrice Polestar și Rivian au comandat recent un studiu, ale cărui rezultate nu ar trebui să mulțumească industria auto. Fără alte măsuri, încă din 2035 va fi epuizat bugetul de emisii disponibil până în 2050, potrivit concluziei „Raportului Pathway'. Doar electrificarea nu este suficientă în această ecuație, iar toți producătorii trebuie să extindă la nivel global utilizarea energiei regenerabile în rețelele electrice și să reducă emisiile de gaze cu efect de seră în lanțul de aprovizionare și producție.

Economia circulară a materialelor reciclabile, inclusiv plasticul, va juca, de asemenea, un rol important. Proprietarii germani de mașini electrice percep interioarele acestor vehicule ca fiind „mai artificiale și mai dăunătoare pentru mediu', fapt descoperit de cercetătorii de la institutul Fraunhofer. Cu toate acestea, oamenii de știință văd un mare potențial în plasticul reciclat și produs în mod durabil, cu o transparență adecvată în producție și procesare, în special în rândul cumpărătorilor mai tineri. „Marii reciclatori și furnizori de materii prime au recunoscut dorința de transparență a clientului', spune Malte Biss. Mulți oferă deja clienților materiale reciclate recunoscute, precertificate, în special plastic și metal, astfel încât dovada utilizării materialelor reciclate în produsul final să poată fi certificată mai rapid. „Această practică oferă credibilitate și reduce amprenta de CO2', declară Malte Biss.

Așa că mai sunt multe de făcut până să trecem la următorul nivel. Pentru a da un exemplu numeric concret, 287 de componente ale modelului Mercedes EQS sunt realizate din materiale care economisesc resursele. Totuși, vorbim aici doar de 82,3 kilograme din totalul mașinii de 2,5 tone.

 

BMW/MINI

Pe parcursul anului, toate modelele BMW și Mini vor fi disponibile cu interioare vegane. Se fac cercetări privind materialele alternative, cum ar fi pielea de cactus. Alături de Vision iNext, bavarezii au prezentat un „kit de construcție din viitor' pentru mașinile electrice de mâine.

 

Audi

Compania din Ingolstadt lucrează la realizarea de noi ferestre pentru producția de serie obținute din geamuri auto reciclate. Scop: utilizarea în seria e-tron.

 

Skoda

Patent Skoda: elementele decorative interioare sunt produse din trestie de zahăr mărunțită. Planta este cultivată chiar lângă uzina din Mlada Boleslav.

 

VW

Tapițeria lui ID.Buzz dispune de țesături realizate cu fire „Seaqual', care sunt fabricate din plastic oceanic (10%) și sticle PET reciclate (90%).

 

Mercedes

Conceptul EQXX se concentrează pe îmbunătățirea amprentei de carbon a lanțului de aprovizionare cu oțel. Mânerele ușilor sunt fabricate din plastic combinat cu biometan.

Adaugă un comentariu

Articole similare