Lamborghini Huracan STO: 640 de cai-putere de stradă, cu pedigree de circuit

Lamborghini prezintă Huracan Super Trofeo Omologata, înlocuitorul lui Performante care oferă 640 de cai-putere și punte spate motrică.

Citește și:

Lamborghini introduce o nouă colecție de culori pentru Huracan Evo

Lamborghini Urus primește un pachet de design greu de ignorat: Graphite Capsule

Primul tuner de lux din România își prezintă primul proiect: Lamborghini Urus MD1

Lamborghini vine în întâmpinarea celor în căutare de sportivitate pură cu Huracan Super Trofeo, o versiune care face trimitere directă la alergătoarele GT3. Huracan STO este înlocuitorul lui Performante și se poziționează, în gama actuală, deasupra lui Evo.

Spre deosebire de Evo, Huracan Super Trofeo Omologata își trimite puterea exclusiv către puntea spate. Resursele vin de la un motor V10 de 5,2 litri, cu 640 de cai-putere și 565 de Newtoni-metru, care propulsează mașina de la 0 la 100 km/h în 3 secunde.

Inginerii din Sant’Agata au încercat să reducă pe cât posibil masa totală a mașinii — Huracan STO cântărește 1.339 de kilograme — folosind materiale ușoare și renunțând la elementele considerate irelevante în acest context (cum ar fi preșurile sau materialele cu rol de izolator fonic). Conform oficialilor Lamborghini, circa 75% din panourile caroseriei sunt din fibră de carbon.

La interior, Huracan STO primește scaune sport cu structură din fibră de carbon, centuri cu prindere în patru puncte și un roll-bar.

Producătorul italian nu a menționat prețurile pentru noul Huracan STO, însă a menționat că livrările încep în primăvara anului viitor.

Adaugă un comentariu