Noua generație Honda Civic – prețuri și echipări în România

Cel mai nou model din familia Honda Civic (a 11-a generație) a fost lansat recent și pe Bătrânul Continent. Am aflat prețurile și echipările în care va fi disponibil noul model pe piața din România, dar și data aproximativă la care vor fi livrate primele exemplare în reprezentanțele locale.

Civic e:HEV este disponibil în 3 echipări: Elegance, Sport și Advance, iar prețul de pornire este de 32.990 de euro pentru echiparea Elegance, 34.490 de euro pentru echiparea Sport și 37.490 de euro pentru Advance. Printre dotările standard se numără: sistem de propulsie full hybrid, faruri și stopuri LED, instrumentar de bord digital de 7′, sistem infotainment de 9′, compatibil Apple Car Play (wireless) și Android Auto, scaune față încălzite, sistem de siguranță Honda Sensing, 11 airbag-uri, sistem de monitorizare a unghiului mort și jante de 17′.

În echiparea Sport, noul Civic dispune de tapițerie mixtă din piele și material textil, cotieră spate, proiectoare de ceață LED, încărcare telefon wireless și jante de 18″. Echiparea de top, Advance, beneficiază de tapițerie din piele, volan încăzit, sistem audio premium Bose, scaun șofer reglabil electric, instrumentar de bord digital de 10,2′, trapă panoramică și sistem de iluminare în viraj.

A 11-a generație Civic beneficiază de toate dotările avansate de siguranță în echiparea standard, prin sistemele de siguranță Honda SENSING îmbunătățite. Camera frontală cu unghi mai larg și tehnologia de recunoaștere îmbunătățită cresc capacitatea noului Civic de a identifica obiectele din calea sa.

Bazându-se pe 50 de ani de succes comercial, Civic este cel mai recent model Honda oferit exclusiv ca hibrid, completând misiunea Honda de a electrifica toate modelele de masă europene până în 2022.

Eficiența sistemului hibrid Honda e:HEV este demonstrată de un consum mediu de 4,7 l/100 km (WLTP) și emisii CO2 de doar 108 g/km. Noul Civic este disponibil exclusiv cu un sistem de propulsie hibrid, format dintr-un motor electric (propulsor principal) de 184 CP și 315 Nm și un motor termic (generator/propulsor secundar) cu o capacitate cilindrică de 1993 cm3 și 142 CP. Noul motor de 2,0 litri cu injecție directă, cu principiu de funcționare în ciclu Atkinson, atinge o eficiență termică de 41%.

Rigiditatea crescută a caroseriei și suspensia revizuită îmbunătățesc stabilitatea în viraje și răspunsul dinamic. În plus, capota din aluminiu este cu 43% mai ușoară decât panoul de oțel al modelului anterior, în timp ce hayonul din rășină este cu 20% mai ușor decât înainte.

Comenzile plasate în această perioadă vor putea fi onorate odată cu sosirea primelor unități, începând cu luna noiembrie 2022.

Adaugă un comentariu