Sfaturi practice pentru un interior organizat

Internetul este plin de articole valoroase despre organizarea optimă a casei sau a biroului de la locul de muncă, însă puțini sunt cei care investesc timp și energie în ordinea din mașină.

Atenție, nu vorbim despre curățenie, pentru că un interior aspirat și șters de praf nu înseamnă neapărat că este și bine organizat. Și cum majoritatea șoferilor petrece minimum una-două ore în mașină, un pic de ordine nu ar strica. Nu de alta, dar s-a demonstrat că un interior organizat reduce nivelul de stres, oferă un plus de siguranță și poate reduce consumul mașinii.

Ordine in masina (3)

 

  1. O mașină organizată oferă mai multă siguranță

Poate cel mai important motiv pentru care merită să-ți dedici câteva zeci de minute pentru a-ți organiza mașina este siguranța ta și a celor care te însoțesc. Obiectele neancorate se pot transforma în proiectile atunci când frânezi puternic sau, mai rău, în cazul unui accident, putând răni ocupanții. Imaginează-ți toate aceste obiecte inutile, zburând cu 100 km/h în jurul tău, în timp ce încerc să controlezi mașina într-o situație-limită.

În plus, atunci când ești la volan și încerci să găsești ceva prin dezordinea din mașină, ai șanse mari să fii distras prea mult de la condus. Iar una dintre cauzele care duc la enorm de multe accidente rutiere este neatenția, așa că efortul de a organiza interiorul mașinii în mod regulat ți-ar putea salva viața. Este un argument cât se poate de serios!

Ordine in masina (8)

 

  1. Mai puțină dezordine = Un psihic mai echilibrat + mai mulți bani în buzunar

Mulți dintre noi aveam o obsesie cu păstratul lucrurilor inutile. „De ce să arunc cutia asta goală? Poate voi găsi ceva de pus în ea la un moment dat.’ Și așa ajungem să adunăm multe kilograme de balast în mașină, care echivalează cu greutatea unui pasager. Este incredibil cum o mașină spațioasă devine rapid neîncăpătoare din cauza lucrurilor inutile păstrate în habitaclu sau portbagaj. Așa că nu mai sta pe gânduri: aruncă tot ce nu-ți mai este necesar. Evident, nu-i cazul să duci la gunoi și aspirator auto pe care l-ai tot cărat după tine în ultimele șase luni, însă ai înțeles ideea. Ce nu-ți este de folos atunci când conduci trebuie să rămână acasă. Iar accesoriile de sezon, cum ar fi racleta, lopata sau săculețul cu nisip ar trebui adăugate în portbagaj doar în perioada iernii.

Ordine in masina (1)

Pe lângă sentimentul de eliberare psihică pe care ți-l induce această activitate, beneficiile se vor simți și în portofel. Kilogramele în minus implică un consum mai mic de carburant și o uzură redusă a anvelopelor – deci vei cheltui mai puțin. Nu te aștepta acum să vezi un consum redus la jumătate, dar fiecare litru contează pe termen lung.

 

  1. Ce e de păstrat în mașină

Acum vine partea cea mai migăloasă: așezarea obiectelor pe care trebuie totuși să le ai în mașină, astfel încât să le găsești imediat atunci când ai nevoie de ele. Am mai vorbit și în trecut despre asta, dar iată ce este cu adevărat important:

  • • Certificatul de înmatriculare și dovada asigurării RCA
  • • Pix și carnețel
  • • Încărcător pentru telefonul mobil
  • • Cartea tehnică a mașinii
  • • Roată de rezervă, cric și cheie pentru prezoane
  • • Cabluri de pornire
  • • Becuri de rezervă
  • • Triunghi reflectorizant
  • • Extinctor
  • • Trusă de prim ajutor
  • • Un cutter pentru tăierea centurilor și ciocan pentru spargerea geamurilor
  • O pătură groasă, plus rezerve de apă și hrană
  • O sumă de bani pentru urgențe

Ordine in masina (7)

Evident, fiecare este liber să adauge pe listă și alte obiecte care fac viața la volan mai frumoasă: CD-uri, stick-uri USB, ochelari de soare, jucării, pachete de șervețele umede și uscate. Însă acestea trebuie puse în compartimentele din habitaclu (torpedo, cotieră, plafonieră), astfel încât să nu-ți ia zborul în timpul mersului. De asemenea, există numeroase accesorii care pot fi montate pe spătarele scaunelor, pe bord sau în portbagaj, oferind spații de stocare bine organizate.

Ordine in masina (4)

Nu-i așa că acum te simți mai bine în mașina ta?

Citește și 30 de obiecte esențiale pe care trebuie să le ai în mașină.

Adaugă un comentariu