Suzuki Ignis și S-Cross facelift debutează la Paris

Noul Suzuki Ignis va fi prezentat în mod oficial în cadrul Salonului Auto de la Paris, urmând ca debutul comercial să aibă loc în luna ianuarie a anului viitor. Suzuki Ignis mizează pe un design minimalist, cu un aspect proaspăt, dar cu elemente stilistice clasice.

Conform oficialilor Suzuki, viitorul Ignis va utiliza o platformă ceva mai rigidă și mai ușoară. În plus, niponii anunță introducerea sistemului SHVS (Smart Hybrid Vehicle by Suzuki).

Suzuki Ignis_1

Tot în cadrul Salonului Auto de la Paris, Suzuki va prezenta noul S-Cross facelift. Modelul nipon are acum o zonă frontală nouă. Vedem o grilă a radiatorului ceva mai generoasă, multe elemente cromate, blocuri optice cu LED și o capotă cu un look diferit. De asemenea, spoilerul a fost remodelat. În zona posterioară admirăm stopuri noi cu LED, plus câteva modificări în dreptul spoilerului.

SX4

Conform oficialilor Suzuki, interiorul va beneficia de materiale ceva mai bune, iar zona centrală a fost preluată și adaptată de pe Vitara. Și pentru că am adus în discuție SUV-ul Vitara, trebuie să vă spunem că unitatea Boosterjet de 1,4 litri de 140 CP va fi disponibilă și pe S-Cross. Totodată, există șanse ca S-Cross să primească și motorul de 1,0 litri turbo prezentat în urmă cu câteva luni pe Baleno.

Adaugă un comentariu