Taximetriștii vor intra în grevă dacă Guvernul nu scapă de Uber

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) solicită adoptarea unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului prin care se elimină pirateria și toate activitățile neautorizate din transporturi. Una dintre principalele solicitări face referire la eliminarea aplicațiilor de tip Uber sau a platformelor similare.

Cât timp există o legislație națională, nu este posibil ca unii transportatori să se supună legilor și alții să funcționeze sfidând aceeași legislație, fără a fi sancționați”, spun transportatorii din COTAR.

Greva promisă de taximetriști a fost programată pentru finalul lunii martie, dar aceasta va fi amânată ca urmare a faptului că OUG se află pe circuitul de avizare.

”Această Ordonanță de Urgență a plecat spre avizare, către Ministerul Dezvoltării și Ministerul de Interne, pe data de 17 martie 2017. Din informațiile noastre, Ministerul Afacerilor Interne susține această ordonanță. Așteptăm acum și susținerea din partea Ministerului Dezvoltării și cerem Guvernului să adopte cât mai repede această Ordonanță. În privința protestului, până în prezent nu am primit un răspuns de la Primăria Capitalei, nici că a fost aprobat, dar nici că a fost respinsă cererea noastră. Așteptăm până pe 16 aprilie Ordonanța de Urgență pentru eliminarea pirateriei din transporturile rutiere, iar în cazul în care această ordonanță nu va fi dată de guvern, COTAR va organiza acțiuni de protest”, au declarat oficialii COTAR.

Via | Digi24

Adaugă un comentariu

Cauta masina