Touchscreen fără atingere, o tehnologie anti-coronavirus creată de Jaguar Land Rover

Jaguar Land Rover lucrează la un touchscreen cu „atingere predictivă’, o tehnologie care diminuează distragerea atenției și previne răspândirea bacteriilor.

Citește și:

Jaguar E-Type din 1964: pisica se întoarce, mai feroce ca la prima tinerețe!

Jaguar F-Type: proces masiv de reîmprospătare

Două Land Rover Defender tractează un TIR blocat de trei zile în deșert (VIDEO)

Jaguar Land Rover, împreună cu Universitatea din Cambridge, investește în crearea unei noi tehnologii de touchscreen, cu „atingere predictivă’.

Acest tip de touchscreen intuiește, practic, intențiile șoferului și acționează comenzile pe care acesta ar intenționa să le dea, însă fără ca acesta să atingă propriu-zis ecranul. Scopul principal al tehnologiei este acela de a diminua rata de distragere a atenției șoferului în timpul operării comenzilor sistemului de infotainment.

Producătorul britanic încă nu a detaliat modul de funcționare al tehnologiei, însă a menționat că acesta folosește senzori și un algoritm de inteligență artificială. Principalele comenzi predictive vor fi cele pentru aerul condiționat, navigație și muzică.

Totodată, acest tip de touchscreen ar presupune mai puțină interacțiune tactilă cu suprafețe ale mașinii și, prin urmare, reducerea riscului de transmitere a bacteriilor și/sau a virusurilor. Jaguar Land Rover nu a promis o dată când această tehnologie ar putea fi aplicată pe mașinile de serie.

Adaugă un comentariu