Volkswagen Golf GTI Clubsport – 265 CP și 6 secunde pentru 0 – 100 km/h

Volkswagen va expune noul Golf GTI Clubsport în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Modelul va fi situat între Golf GTI Performance și Golf R și promite să ofere 265 CP. Când funcția Overboost este activată, unitatea de 2,0 litri poate produce 290 CP, preț de 10 secunde.

Resursele unității sunt manageriate cu ajutorul unei transmisii manuale cu șase rapoarte. În acest caz, accelerația 0 – 100 km/h are loc în 6 secunde. Dacă optezi pentru cutia DSG, același sprint va avea loc în 5,9 secunde.

Cât despre consum, nemții anunță 6,9 l/100 km, pentru varianta cu transmisie manuală, respectiv 7,1 l/100 km pentru versiunea cu DSG.

volkswagen golf gti clubsport (6)

Din punct de vedere estetic, Volkswagen Golf GTI Clubsport are o caroserie vopsită în nuanța Onyx White, în timp ce plafonul a fost pictat în negru. Pentru un plus de sportivitate, spoilerele au fost restilizate, evcuarea este cromată, iar în zona posterioară apare și un eleron discret.

Pentru interior, nemții au pregătit scaune sport tip scoică îmbrăcate în Alcantara, plus o serie de accesorii revizuite. Așa cum era normal, volanul a fost și el îmbrăcat în Alcantara, iar logo-ul GTI își face și el apariția în habitaclu.

volkswagen golf gti clubsport (12)