Volvo S90 D5 AWD – Un alt mod de a trăi luxul

Într-o lume inundată de produse parcă trase la indigo, Volvo S90 propune ceva diferit.

Spune-mi sincer: ești genul care, atunci când vede un obiect vestimentar interesant la o altă persoană, încearcă să afle de unde e și să și-l cumpere cât mai curând posibil? Atunci mașina asta nu este pentru tine, pentru că Volvo propune exact contrariul: un model de lux pentru individualiști. O mașină premium altfel, care li se potrivește ca o mănușă celor sătuli de limuzinele germane.

Nu suntem la primul contact cu Volvo S90, descris și testat și în numerele anterioare AUTO BILD, însă este pentru prima dată când avem ocazia să conducem impresionanta limuzină suedeză în România. Cum a fost experiența? Probabil una dintre cele mai plăcute recenzii de anul acesta!

Testat în versiunea D5 AWD Inscription, S90 a impresionat plăcut la toate capitolele. Motorul diesel este tăcut și dezvoltă o putere impresionantă în raport cu cilindreea de numai 2,0 litri: 235 CP. Asta înseamnă că cel puțin în această versiune de motorizare, limuzina suedeză nu va duce lipsă în niciun moment de energie. Însă atmosfera calmă din habitaclu te izolează atât de mult de ce se întâmplă în exterior, încât accelerațiile se derulează pe nesimțite. Trenul de rulare cu suspensie pneumatică este sublim, acoperind foarte bine neregularitățile drumului, iar amortizoarele adaptive își pot modifica parametrii în funcție de stilul de conducere abordat, oferind un plus de fermitate atunci când cel de la volan abordează virajele cu îndrăzneală. Direcția este precisă, însă cam săracă în feedback și cu un feeling artificial atunci când se întărește.

volvo-s90-test-drive-13

Și pentru că este un Volvo, S90 dispune de cele mai complexe sisteme de siguranță și de asistare a conducerii existente pe piață. Toate sunt integrate armonios și nu intervin agresiv peste șofer, oferind deopotrivă senzațiile de control și siguranță.

Dincolo de toate detaliile tehnice, superba limuzină suedeză impresionează prin atmosfera din habitaclu. Luxul nu se simte copleșitor ca la alte modele de clasă mare, ci simplu, curat și funcțional. Evident, fiecare suprafață este o delectare la atingere, iar îmbinările sunt realizate cu o atenție la detalii incredibilă. Iar dacă se optează pentru o cromatică deschisă a interiorului, precum cea de pe automobilul testat, aceasta ar putea fi un tratament antistres foarte eficient. Pur și simpli simți cum ți se descurcă gândurile când pătrunzi în această ambianță selectă.

Iar dacă ești audiofil, atunci trebuie neapărat să-ți asculți muzica preferată prin cele 19 difuzoare ale sistemului audio Bowers&Wilkins. Crede-mă, vei descoperi sunete ale instrumentalului despre care nici nu știai că există. Chiar așa: când ai ascultat ultima dată Queen – Bohemian Rhapsody?

volvo-s90-test-drive-19

Verdict

Elegantă, sublimă, puternic individualistă, nava-amiral de la Volvo merită notă maximă pentru design, tehnologie, performanțe, dar mai ales pentru atmosfera fascinantă din interior. Însă nimeni nu este perfect, așa că S90 pierde jumătate de stea pentru ezitările transmisiei.

Volvo S90 D5 AWD Inscription – Fișă tehnică

Motor: L4, biturbo, diesel • Putere 1969 cmc • Putere maximă 235 CP/4000 rpm • Cuplu maxim 480 Nm/1750-2250 rpm • Transmisie: integrală, cutie automată cu 8 trepte Dimensiuni: L/l/h 4963/1879/1443 mm • Ampatament 2941 mm • Portbagaj 500 litri • Performanțe: 0-100 km/h 7,0 sec • Viteză maximă 240 km/h • Consum mediu 4,8 l/100 km • Emisii CO2 127 g/km • Preț: de la 55.227 de euro cu TVA

    Gabriel Serbanescu says:

    Capacitatea cilindrica nu este putere.Incearca sa fii mai putin entuziast.E o masina totusi,nu o iubita.Adica e de fier!

Adaugă un comentariu