Planuri electrice Toyota: peste 35 de modele noi în gama producătorului până în 2025

Producătorul nipon de automobile vrea să-și extindă puternic gama de modele electrice și hibride: peste 35 de modele până în 2025.

Citește și:

Toyota RAV4 plug-in hybrid – prezentare

Toyota Supra, acum și în versiune cu motor de 2,0 litri și 258 CP!

Toyota GR Yaris – tracțiune integrală și cel mai puternic motor cu trei cilindri din lume!

Toyota RAV4 2.2 D-4D – Tehnica Tenacității

Toyota Yaris – toate informaţiile despre noua generaţie

Al doilea cel mai mare producător de automobile din lume vrea să-și extindă serios gama de oferte electrice și hibride. La mijlocul lui 2019, oficiali ai mărcii au declarat că Toyota va avea, în următorii ani, 6 modele electrice; acum, numărul a crescut la 10, până în 2025.

„Pe parcursul următorilor cinci ani vom crește gama cu peste 25 hibrizi, cel puțin un model plug-in hybrid pe an și cel puțin zece modele electrice pe baterii sau hidrogen', a declarat șeful Toyota Europe, Van Zyl.

Sigur, aici vorbim atât de modele care poartă emblema Toyota, dar și de automobile produse sub sigla Lexus, însă asta nu face cifrele mai puțin impresionante. Totodată, „noutățile' nu se referă exclusiv la modele nou create, ci și la noi generații ale modelelor deja existente.

Toyota preconizează că, până în 2025, 90% din vânzări vor fi reprezentate de versiuni electrificate: cea mai mare parte (70%) va fi acoperită de hibrizi clasici, 10% de hibrizi plug-in, iar restul de 10% de modele electrice.

Cea mai recentă ofertă electrificată a producătorului japonez este RAV4, care a primit o versiune plug-in hybrid (o premieră în gama de motorizări a modelului) cu 306 cai-putere. Primul model full-electric Toyota își va face apariția în Japonia la sfârșitul lui 2020: o citadină cu autonomie de 100 de kilometri care va rivaliza cu Smart EQ.

Însă planurile Toyota sunt ambițioase: unele modele vor acoperi segmente în care nu există prezență electrică. „Vom lansa modele noi în segmente în care nu suntem încă prezenți. Ne bazăm pe platforma TNGA, folosită deja de jumătate dintre unitățile vândute în Europa. În 2025, 90% din oferta comună Toyota și Lexus se va baza pe această platformă', a declarat Matt Harrison, vice-președinte executiv al Toyota Europa, citat de Caradisiac.

 

Adaugă un comentariu