Două generații Audi TT în comparativ: Cât de bună este a doua generație?

Prima generație a lui Audi TT devine treptat un obiect de colecție, în timp ce a doua este din ce în ce mai ieftină. Care se dovedește a fi o investiție mai bună?

A fost o senzație! Conceptul primului Audi TT a fost atât de bine primit de public la Salonul Auto de la Frankfurt, în 1995, încât șefii din Ingolstadt nu au mai stat mult pe gânduri. Trei ani mai târziu, ei au lansat în producție modelul bazat pe platforma lui Golf IV. Clienții s-au bătut pe el, pentru ca imediat să dea înapoi, pentru că Audi TT avea un comportament de rulare înțeles doar de către profesioniști. Cine lua piciorul de pe accelerație prea brusc în viraje, la viteze mari, se trezea depășit de puntea spate. Din nefericire, rezultatul a fost tragic în multe cazuri. În ciuda acestei probleme, TT a fost un succes, chiar dacă Audi a luat măsuri abia la doi ani de la lansare. Un tren de rulare mai ferm, sistemul de control al stabilității și un spoiler spate au contribuit la creșterea gradului de siguranță al lui TT.

Astăzi, modelele primei generații, cunoscută sub denumirea internă „8N, sunt considerate clasice din punct de vedere al designului fără compromisuri. Cu puteri între 180 CP și 250 CP, direcție precisă și timonerie scurtă a cutiei de viteze, acestea sunt chiar și astăzi un exemplu în ceea ce privește dinamica. Numărul destul de mic de exemplare originale, netunate, face ca această generație să fie și mai dorită, mai ales că și calitatea este la un nivel înalt. Protecția anticorozivă este exemplară. Multe probleme, cum ar fi turbinele defecte sau supapele arse, pot fi puse pe seama proprietarilor neglijenți, care consideră că îngrijirea unei mașini este un hobby pentru boșorogi. Excepție: macaralele geamurilor care se defectau pe bandă rulantă. Construcția acestora din elemente din plastic subdimensionate a scos din sărite mulți clienți ai grupului VW, pe parcursul multor ani.

La a doua generație a lui Audi TT, problemele deranjante au fost generate de cutia DSG care smucește și de lanțurile de distribuție care se alungesc. Păcat, pentru că și a doua generație, cunoscută și sub numele criptic „8J, a fost un model solid, fapt evidențiat și în Auto Bild TÜV Report 2016, unde ocupă locuri fruntașe. În categoria de vârstă între șase și șapte ani, Audi TT pierde la mustață podiumul, clasându-se pe poziția a patra. Ceea ce se poate defecta se află, de cele mai multe ori, în sfera uzurii normale. Defecțiuni tipice sunt articulațiile suspensiei uzate, care trebuie avute în vedere de către cei care cumpără un model rulat.

Pe șosea, avantajele modelului mai nou sunt evidente. Dacă TT original este recomandat cu tracțiunea integrală quattro, pentru că altfel roțile din față vor pierde aderența la cea mai ușoară apăsare a pedalei de accelerație, succesorul său este mult mai manierat. Chiar și cu tracțiune față, acesta se descurcă admirabil și se simte ca o mașină sport adevărată. Dacă din cockpitul puristic desenat al lui 8N ocupanții privesc în exterior ca printr-un hublou, succesorul aduce funcții practice mult mai îndrăznețe, dar și mai potrivite pentru utilizarea cotidiană. Cu interiorul confortabil, care nu mai zdruncină ca în cazul predecesorului și cu suspensia adaptivă (opțională) Audi Magnetic Ride, al doilea TT se dovedește o mașină potrivită chiar și pentru drumuri mai lungi.

Pe care să o cumperi? E o chestie care ține de gusturi. Primul TT este originalul – stilat și foarte apreciat. Succesorul său, lansat în 2006, a fost îmbunătățit, dar și întrucâtva diluat. Dacă se găsesc exemplare ale modelului TT original și la 5.000 de euro, succesorul costă cel puțin dublu. Dar acest trend se va inversa cu siguranță pe viitor, iar asta ar fi o adevărată senzație.

Audi TT din prima generație: cu vârsta apar și problemele

Audi TT

Printre problemele primei generații s-au numărat defecțiuni ale motorului din cauza supraîncălzirii. Una dintre consecințe: arderea supapelor. Cauza: o pompă de apă cu scurgeri sau un termostat defect. Cutia de viteze nu făcea întotdeauna față celor 225 CP ai motorului, cedând. În panoul de instrumente, ecranul computerului de bord avea adesea erori de afișare. Reparația nu costă foarte mult, dar atenție: tot cam atât costă și manipularea kilometrajului, așa că fiți atenți la cumpărare.

Audi TTSenzor de aer
Se defectează adesea, ceea ce face ca unitatea de management să primească informații eronate, intrând în modul de avarie.

Audi TTIndicator de benzină
Un punct slab tipic al lui TT. Dacă electronica o ia razna, arată un nivel mai mare decât cel real. Mai bine verificați cu kilometrajul.

Turbină
Fie că e vorba de 180 CP sau 225 CP: defecțiunile nu sunt rare la primele generații. Uleiul bun și întreținerea corespunzătoare ajută.

Audi TTScaune
Cadrul fotoliilor din piele este subdimensionat. Scaunele încep să se miște și să scârțâie destul de repede.

Audi TT din a doua generație: multe probleme se datorează moștenirii de familie

 

Audi TT

Chiar și modelul nostru de test din generația 8J, realizat pe platforma lui Golf V, suferă din cauza unor probleme tipice în grupul Volkswagen. Primele urme de rugină la muchii nu sunt dramatice, dar trebuie rezolvate. Dacă turbina nu asigură suficientă putere, o supapă de recirculare blocată este cea mai probabilă cauză. Bobinele de inducție individuale, ca și regulatoarele de presiune a combustibilului defecte sunt o problemă la motoarele pe benzină. La rechemare a fost rezolvată altă problemă: ventilatoare blocate la temperaturi joase.

Audi TTLanț de distribuție
Se poate lungi și genera o defectare a motorului. Este o problemă comună la mai multe motoare din grupul Volkswagen.

Cablajul ușii șoferului
Se va rupe după câțiva ani. O mufă centrală oxidată poate fi altă cauză pentru care componentele electrice ale ușii nu funcționează corespunzător.

Audi TTCutia DSG
Cutia care smucește este o problemă la întregul grup VW. Ambreiajul se uzează rapid dacă mașina este exploatată țntr-o manieră mai sportivă.

Audi TTPuntea spate
Componentele sunt prost concepute și se pot rupe frecvent. Consecințele sunt o mașină instabilă pe traiectorie, zgomote la puntea spate și un comportament ciudat în viraje.

În catalogul digital din secțiunea de mașini noi poți găsi toate prețurile și datele tehnice pentru mașinile vândute în România.

Verdict
Preluând denumirea de la NSU Prinz TT, Audi a creat două modele sportive de volum, plăcute și foarte precise. Pe care dintre acestea îl alegeți este doar o chestie de gusturi. Cel mai important: istoricul și proprietarii anteriori trebuie să vă facă o impresie bună.

Adaugă un comentariu