Final de sezon în CNRD – Cum a fost Raliul Brașovului pentru pilotul partener al Auto Bild, Adrian Grigore?

Ultima etapă din acest sezon competițional s-a desfășurat pe drumurile de macadam din județul Brașov. Cum a fost pentru echipajul 83?

Probleme Săcele-Azuga și Glajerie au dus participanții la această etapă într-un cadru natural splendid, îmbrăcat în culori de toamnă. Echipajul partener al revistei noastre, Adrian Grigore/Marcus Andreoiu, a parcurs această ultimă etapă fără incidente majore.

Cei doi au reușit la finalul primei zile de concurs să fie pe poziția a doua a clasamentului clasei RC2N și pe proba superspecială desfășurată în oraș să se claseze pe poziția a 6-a a clasamentului general. După parcurgerea celor două bucle de sâmbătă, compuse din 3, respectiv două probe speciale și cu un service la mijlocul zilei, cei doi au reușit să termine concursul pe poziția a treia a clasei.

După cele 8 runde disputate în acest an, cu două abandonuri tehnice, echipajul susținut de Auto Bild România se clasează pe locul 4 al grupei RC2N. Pentru Adrian urmează în perioada imediat următoare continuarea proiectului Ora de Educație Rutieră la Liceu și bineînteles pregătirea următorului sezon, întâlniri cu partenerii și construirea bugetului necesar participării.

„A fost un an interesant, dificil din punct de vedere tehnic, cu probleme apărute din senin, care nu țin de noi sau de echipa de asistență. Cred că pur și simplu sunt ani buni și ani mai puțin buni. Ne bucurăm de fiecare dată când urcăm în mașina de curse, ne bucurăm și ne mândrim  că avem parteneri puternici, care ne susțin și cred că împreună am făcut lucruri frumoase anul acesta. Mulțumesc echipei tehnice Omega Motorsport pentru profesionalism. Vă mulțumesc vouă, Auto Bild, pentru cum ați prezentat evoluția noastră din acest sezon. Să ne vedem sănătoși anul viitor', ne transmite Adi.

Adaugă un comentariu