Raliul Sibiului: Un sezon despre oameni!

Raliul Sibiului a tras cortina peste Campionatul Național de Raliuri 2018. Echipajul susținut de Borsec și format din Adi Teslovan și Vajk Imre Cseh a reușit un rezultat foarte bun.

Desfășurat în weekendul 5-7 octombrie, Raliul Sibiului a încheiat ediția din acest an a Campionatului Național de Raliuri Dunlop. Etapa de asfalt a provocat concurenții cu 124 de kilometri cronometrați, repartizați în nouă probe speciale distincte. Particularitatea acestui raliu a fost că probele speciale s-au desfășurat pe durata a 3 zile, cu trei probe speciale din totalul celor 13 programate în ziua a treia, duminică.

87 de echipaje au luat startul la această ediție, printre ele fiind și cel susținut de Borsec și format din Adi Teslovan și Vajk Imre Cseh. Aceștia s-au poziționat pe primul loc în clasamentul automobilelor cu două roți motrice încă din prima zi a competiției, în final reușind să păstreze acest avantaj.

„Am reușit să terminăm etapa de la Sibiu pe primul loc, atât în clasamentul automobilelor cu două roți motrice, cât și la clasa 5, a declarat pilotul Adi Teslovan la finalul competiției. „O primă zi, desfășurată pe drumul ce duce spre Bâlea Cascadă, într-un cadru superb și încheiată pe o probă de noapte din Poiana Sibiului spre Dobârca, ne găsea cu un avans nu foarte confortabil, pe primul loc în clasamentul automobilelor cu două roți motrice. Ziua de sâmbătă s-a desfășurat pe probele din zona Văii Hârtimbaciului – Chirpăr, Nou Român, Nucet. Am început puțin mai precaut prima buclă, dar am încheiat ziua cu același avans. Ultima zi a raliului a avut loc pe drumul ce leagă Rășinari de stațiunea Păltiniș, cu ultima probă a raliului desfășurată în orașul Sibiu. Ziua de duminică am abordat-o oarecum strategic, încercând să mergem mai tare pe prima probă, astfel încât să putem conserva pe ultimele două. Am și reușit. A fost un sezon atât cu bune, cât și cu rele, am câștigat experiență și prieteni adevărați care ne susțin necondiționat.A fost un sezon despre oameni și asta a contat cel mai mult! – a completat Adi Teslovan.

 

Adaugă un comentariu