Ce poți păți într-un accident dacă îți ții picioarele pe bord

Drumurile lungi pot fi plictisitoare sau incomode, însă a-ți pune picioarele pe bord nu este o metodă bună de a te relaxa. Și în niciun caz sigură.

Citește și:

Îndrăzneț: așa ar arăta o Dacia 1300 dacă ar fi lansată în 2020

Probabil că toți pasagerii știu că este riscant să călătorească în dreapta ținând picioarele pe bordul mașinii. Nu de alta, dar mașinile nu par să fie proiectate pentru așa ceva, că nu au suport care să faciliteze această poziție. Însă unii pasageri o consideră mai comodă; sau fac asta din plictiseală. Motivul nu este important, ci riscul pe care și-l asumă făcând asta. Un risc exemplificat teribil de real în radiografia aceasta.

Accident picioare bord airbag

Nu trebuie să fii medic ca să-ți dai seama că ceva nu e în regulă cu poziționarea în imaginea de mai sus. Nici noi nu suntem medici, dar suntem convinși că femurul drept al acestui pacient este dislocat urât de tot, iar cel drept este rupt. Și, din nou, nu suntem medici, dar credem că această situație este îndreptată după multe luni de recuperare, asta dacă mai poate fi îndreptată.

Pacientul din imaginea de mai sus este o tânără din Wales, Marea Britanie, care a fost surprinsă ținând picioarele pe bord în momentul unui accident. La șocul impactului a participat și airbagul, iar poliția din Wales — care a și dat publicității această imagine, la începutul acestui an — a spus că traumele i-au schimbat viața tinerei. Bănuim că nu în bine.

Nu este singurul caz de acest fel, iar celelalte exemple nu sunt deloc mai fericite. Așa că data viitoare când te bate gândul, ca pasager, să-ți „întinzi oasele’ practicând această poziție, gândește-te că într-o secundă poți să ți le rupi. Solicitarea unei pauze de dezmorțire este cea mai bună soluție aici.

Adaugă un comentariu