Această tragedie ne reamintește de ce și copiii trebuie să poarte centură (VIDEO)

Decesul unei persoane într-un accident este, fără îndoială, o tragedie, cu atât mai mult cu cât aceasta este un copil inocent. Schimbarea în bine începe cu fiecare dintre noi.

Citește și:

Inepții în trafic – câte accidente pot avea loc într-un singur minut?

Două accidente într-un minut: de asta a fost ferit un șofer inconștient (VIDEO)

Un şofer este aruncat din maşină în timpul unui accident petrecut la Craiova. Ce a urmat după e ireal (VIDEO)

Noul sistem de siguranță Hyundai va alerta singur autoritățile în caz de accident

Această campanie șocantă te va convinge să porți centura de siguranță

În noaptea de 27 spre 28 Ianuarie 2020, în localitatea Băicoi a avut loc un accident în urma căruia toată lumea a supraviețuit, cu excepția unuia dintre pasageri – o fetiță de 8 ani.

Aceasta se afla pe bancheta din spate a mașinii care (nu a oprit la STOP și) a fost izbită din lateral. S-au deschis portierele și cel mai tânăr dintre pasageri a fost proiectat în afara mașinii.

Niciun cuvânt de reproș față de șoferul mașinii (un polițist de 58 de ani) sau de cel al pasagerilor adulți (mama, respectiv fratele victimei) nu-și au rostul, pentru că răul deja s-a produs, și este ireversibil.

Într-un interviu acordat postului ProTV, fratele victimei a declarat: „[n.r. Șoferul] a deviat de la drum, a vrut să întoarcem și într-o fracțiune de secundă am fost loviți. Noi în față n-am avut nimica, am avut centură. Toți din spate nu au avut centură, a fost o greșeală mare.’

Știm că se poate muri din senin, poate să-ți cadă ghiveciul de pe pervaz fix când treci pe sub el, poți să fii trăznit, sunt multe moduri în care fatidicul ne poate schimba sau înceta viața. Însă asta nu trebuie să ne facă mai puțin prevăzători. Centura de siguranță este obligatorie prin lege dar, mai important, este salvatoare de vieți.

Iar viețile celor mici sunt în mâinile noastre, ale adulților. Ei au încredere în noi și în tot ce facem noi și nu se întreabă dacă nu cumva lipsa centurii crește riscul unei tragedii. Pentru asta ești tu acolo, adultul. Șoferul. Responsabilul.

Adaugă un comentariu