Acțiune Continental la scară continentală: ruta expoziției interactive ContiEuropeanRoadshow continuă prin 17 țări, inclusiv România.

Cu aproape un an în urmă, un camion amenajat ca vitrină tehnologică de către compania furnizoare de componente Continental a pornit la drum, purtând expoziția interactivă ContiEuropeanRoadshow în fața partenerilor și clienților de pe întregul continent. Expoziția va ajunge în România în această toamnă.

Blogul dedicat evenimentului ContiEuropeanRoadshow are forma unui jurnal de călătorie cu informații utile atât despre țările gazdă, cât și despre transportul de marfă al companiilor de transport și cele mai recente tendințe și tehnologii de pe piață. Ca temă de interes major, ContiEuropeanRoadshow prezintă clienților soluții inovatoare pentru anvelopele camioanelor, autobuzelor și furgonetelor.

Călătoria va purta echipa producătorului de anvelope în peste 30 de țări, parcurgând în acest timp o distanță de peste 50.000 de kilometri. Compania de tehnologie prezintă idei inovatoare pentru un transport eficient, ecologic și de viitor în cadrul evenimentelor locale, la târgurile comerciale și întâlnirile din industrie.

În martie 2024, camionul expus de Continental va vizita Olanda, unde călătoria include opriri la partenerii de afaceri Volvo și Krone Trailer. Aici, vizitatorii se pot bucura de informații de ultimă oră, discuții și mese rotunde pe teme cheie de interes în activitate. Toate acestea sunt facilitate de expoziția interactivă de la bordul vehiculului expus care abordează cinci subiecte: reducerea costurilor operaționale prin abordarea LODC (Lowest Overall Driving Costs – cele mai reduse costuri de folosire), crearea de anvelope speciale pentru furgonete, crearea de anvelope pentru vehicule comerciale de generația a cincea, soluții digitale pentru gestionarea anvelopelor și a flotelor, precum și soluții pentru creșterea eficienței în consumul de combustibil și sustenabilitate, cum ar fi crearea de anvelope reșapate.

„Expunem produse și servicii concepute pentru a-i ajuta pe clienții noștri de flotă să facă față provocărilor enorme cu care se confruntă industria', spune Tansu Isik, Head of Fleet Solutions EMEA în cadrul sectorului de activitate Continental Tires, ale cărui responsabilități includ și evenimentul ContiEuropeanRoadshow. Primul an al expoziției pe roți s-a bucurat de un răspuns constant pozitiv: „Atât clienții noștri, cât și colegii de pe piață apreciază faptul că mergem direct la ei', precizează Isik. „Camionul expoziției găzduiește o serie de întâlniri și dezbateri diverse și benefice atât pentru vizitatori și clienți, cât și pentru noi. Astfel, oferim o platformă unică pentru discutarea întrebărilor cruciale pe care le adresează companiile de transport rutier, distribuitorii de anvelope și producătorii de vehicule', spune acesta.

Programul ContiEuropeanRoadshow 2024 va pregăti cu siguranță o mulțime de povești și întâlniri interesante. În luna aprilie, expoziția va ajunge în Spania și Portugalia, apoi în luna mai va continua cu Italia, Austria și Elveția. Aceste opriri vor fi urmate de altele în Franța, Cehia și Slovacia, înainte de o escală, ăentru al doilea an consecutiv, la evenimentul ADAC Truck Grand Prix de la Nürburgring, care va avea loc în perioada 11-14 iulie.

În toamnă, turneul rutier se va îndrepta spre sud-estul Europei, trecând prin România, Ungaria, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Croația, Serbia și Slovenia. Vizitatorii celor două târguri principale ale industriei din Germania, Automechanika din Frankfurt am Main (10-14 septembrie) și IAA Transportation din Hanovra (17-22 septembrie) vor avea, de asemenea, ocazia de a experimenta ContiEuropeanRoadshow.

Adaugă un comentariu

Articole similare