Adaptarea evolutivă e factorul decisiv pentru păstrarea avantajului în teritoriu – iată mesajul celei de-a patra generații Nissan X-Trail.

Seria Nissan X-Trail a fost lansată în anul 2000 și, dincolo de dinamica susținută a evoluției sale, abordarea conceptuală pragmatic-creativă i-a deschis calea succesului. Înainte de a da primele detalii despre cea de-a patra generație, merită să aruncăm o privire în urmă pentru a înțelege direcția de înaintare a noului Nissan X-Trail.

Într-un context în care SUV-urile lansate pe atunci tindeau să renunțe la abilitățile off-road pentru a se transforma în vehicule de soft-road și asfalt oarecum rapide și nu prea scumpe (Toyota RAV4 și Honda CR-V sunt reprezentative aici), prima generație Nissan X-Trail a păstrat câteva elemente absolut necesare unei polivalențe on/off-road reale. Clienții mai atenți și exigenți din fire au apreciat asta. Constructorul nipon a acordat atenție serioasă robusteții constructive, eficienței transmisiei integrale nepermanente inteligente și caractersiticilor de trecere, fiind astfel generat acel „plus' de argumente necesar detașării de concurență, dincolo de un habitaclu spațios și o latură practică bine pusă la punct.

După cum se vede din primele imagini cu cea de-a patra generație Nissan X-Trail, avem de-a face cu (poate) singurul SUV recent pe care producătorul a considerat oportun să-l pozeze în ipostaze offroad. Din imagini, constatăm că pe consola dintre scaune se află un comutator rotund care permite selecția a cinci prigrame de rulare cu speficific on/off-road. Designul mașinii poartă sugestia unei îmbinări de robustețe și specific hightech, iar habitaclul permite îmbarcarea a până la 7 persoane. Sub caroserie se află platforma tehnică purtând indicativul CMF-C a grupului Renault-Nissan.

Electrificarea și-a pus amprenta sub mai multe forme asupra tehnologiei de propulsie în cazul acestei noi generații X-Trail.

Prima ar fi cea a tehnologiei e-POWER, care asigură rularea în regim EV fără a fi necesară încărăcarea de la o sursă electrică externă. Motorul turbo de 1,5 litri cu benzină are raport de compresie variabil (rafinament tehnic în premieră, destinat mai ales optimizării consumului) are numai rol de generator pentru încărcarea bateriilor și acționarea motorului electric. Acest grup motopropulsor este cotat la 204 CP. Antrenarea exclusiv electrică a roților asigură cea mai ridicată spontaneitate posibilă în răspunsul la accelerație și disponibilitatea cuplului maxim chiar din clipa în care mașina s-a pus în mișcare. Studiile arată că aproximativ 70% din utilizarea unui automobil decurge în mediul urban și proxim, iar acest sistem de propulsie vizează tocmai o rulare curată și cel mai redus consum de combustibil posibil pentru un vehicul non-EV în astfel de condiții de exploatare. În plus, programul e-Pedal Step facilitează o conducere fără mutarea frecventă a piciorului de pe accelerație pe frână, favorizând încărcarea regenerativă.

Cea de-a doua formă în care electrificarea este prezentă în oferta noului Nissan X-Trail constă într-o variantă de motorizare de tip mild-hybrid. În cazul său, același motor de 1,5 litri turbo cu compresie variabilă (putere maximă 163 CP, cuplu maxim 300 Nm) pune automobilul în mișcare numai prin intermediul roților din față. Transmisia este asigurată de o cutie de viteze cu variație continuă de tip Xtronic. În scenariile de condus cu condus relaxat și accelerație ușoară, motorul trece la un raport de compresie ridicat pentru o optimizarea consumului, iar în situațiile în care este nevoie de un răspuns mai viguros în sarcină, raportul de compresie se reduce. Acest grup motopropulsor are integrată tehnologia 12v Mild Hybrid, asistarea electrică a motorului cu benzină având beneficii de-acum cunoscute în materie de consum economic și răspuns convingător la accelerație.

Apropo de performanțe ridicate și polivalență, la vârful ofertei a fost introdus sistemul de propulsie 100% electric denumit e-4ORCE. Denumirea sa confirmă că aici avem de-a face cu tracțiune integrală. Sistemul include două motoare și este creditat cu o putere totală de 157 kW (213 CP). Mai ales datorită puternicului motor din spate, de 100 kW (136 CP), accelerațiile sunt rapide rapidă: proba de la 0 la 100 km/h se rezolvă în 7 s. Grupul electric dual-motor realizat de Nissan și gestionat electronic are un răspuns de modulare a cuplului față/spate de 10.000 de ori mai rapid decât un sistem mecanic automat 4WD. În plus, redistribuirea constantă a cuplului și echilibrul aproape perfect al repartiției masei față/spate contribuie la manevrabilitate și confort de rulare liniștitor, rezultând o stabilitate excelentă și o impresie de progresivitate fermă, fin controlată, în comportamentul mașinii.

Variantele Nissan X-Trail e-POWER și e-4ORCE constituie ceva unic și, deocamdată, incomparabil în cadrul segmentului SUV compact, fiind vorba despre vehicule de familie cu 7 locuri și sisteme de propulsie cu electrificare avansată.

Adaugă un comentariu