Americanii ar putea plăti “taxa pe autonomie”

În goana dezvoltării automobilelor autonome, americanii ar putea adopta o lege prin care fiecare companie petrolieră să contribuie cu o taxă a acestor sisteme de 10 dolari pe baril. Banii vor fi însă plătiți tot de cetățenii americani, care vor scoate mai mult din buzunar când vor achiziționa combustibil.

Astfel, Obama vrea să impună o taxă de 10 dolari pe baril din care să se subvenţioneze un program destinat dezvolătrii automobilelor autonome şi sistemelor alternative de transport în valoare de 32 de miliarde de dolari.

Conform calculelor, prețul ar creşte cu circa 7 cenţi pe litru de combustibil, iar taxa ar urma să intre în vigoare din 2017 pentru o perioadă de 5 ani, scrie cnbc.com.

Cele 32 de miliarde de dolari ar urma să fie împărțite astfel: 20 de miliarde de dolari în  investiţii pentru reducerea traficului, 10 miliarde de dolari pentru dezvoltarea de noi forme de transport şi 2 miliarde de dolari pentru cercetarea vehiculelor nepoluante.

Inițiativa nu este însă pe placul republicanilor și o eventuală decizie ar putea fi luată după alegerile prezidențiale de anul acesta. Propunerea vine într-o perioadă în care companiile petroliere au făcut restructurări pe bandă rulantă.

Adaugă un comentariu

Articole similare