Anvelope de iarnă – când le montăm, ce alegem și cât costă

Anvelopele de iarnă îți pot salva viața. Chiar dacă unora li se poate părea exagerată afirmația de mai sus, ea este cât se poate de reală.

Anvelope de iarnă – când le montăm, ce alegem și cât costă. Iată care sunt lucrurile esențiale pe care trebuie să le știi la capitolul anvelope de iarnă.

În primul rând trebuie să știi că anvelopele de iarnă sunt special fabricate să facă față atât zăpezii, cât și ghețușului. Spre deosebire de gumele all season, cele de iarnă sunt mult mai eficiente și timpul de oprire în condiții de zăpadă este mult mai scurt.

Pentru a face economie, unii conducători auto schimbă la venirea iernii doar două anvelope, eventual cele de pe puntea cu tracțiunea. Acest lucru nu este recomandat. Pe lângă faptul că este o mutare ineficientă, această decizie poate fi și periculoasă, întrucât șoferul poate scăpa mai ușor automobilul de sub control în condiții de zăpadă dacă nu are patru anvelope de iarnă.

Înainte de a pleca la drum lung, printre primele lucruri care trebuie verificate sunt anvelopele. Utilizarea unei echipări corecte permite deplasarea în siguranță chiar și în condiții de drum alunecos sau cu vizibilitate scăzută. Conducătorii auto trebuie să se asigure că anvelopele de iarnă sunt în stare bună și au aderență optimă.

Anvelopele de iarnă necesită mai mult aer

Anvelopele tind să piardă aer pe parcursul timpului și necesită reumpleri periodice. Presiunea din anvelope solicită o atenție specială cu precădere iarna. Deși pentru fiecare model de autoturism există valori recomandate pentru presiunea anvelopelor, de regulă acestea sunt mai mici decât valorile de presiune recomandate pentru anvelopele de iarnă.

Verificarea presiunii anvelopelor se face „la rece’, deoarece anvelopele „încălzite’ prin rulare vor avea întotdeauna o presiune mai mare.

Adâncimea benzii de rulare indică starea anvelopelor

Anvelopele de iarnă, fiind realizate din cauciuc, se uzează în mod diferit în funcție de puntea pe care sunt montate. Cu toate acestea, uzura acestora se poate egaliza dacă se realizează schimbarea anvelopelor de pe o punte pe cealaltă. De regulă, schimbarea anvelopelor de pe față pe spate și viceversa, o dată pe an, este suficientă pentru egalizarea uzurii. Nerealizarea acestui schimb, de cele mai multe ori rezultă în uzarea inegală a unui set de anvelope, din care unele anvelope rămân în stare bună, însă celelalte devin inutilizabile. De aceea, se recomandă menținerea unei diferențe între adâncimile benzilor de rulare ale anvelopelor de pe punți diferite care să nu depășească 2 mm.

Anvelope de iarnă – când le montăm, ce alegem și cât costă

Cel mai bine ar fi să montăm un set de anvelope de iarnă pe mașină la începerea sezonului rece. În funcție de dificultatea montarea unui set de anvelope de iarnă într-un service specializat începe de la 20 lei pentru fiecare anvelopă de iarnă.

Care sunt cele mai bune anvelope de iarna? Pentru asta am adus la test nu mai puțin de 20 de modele de anvelope de iarna cu dimensiunea 205/55 R16. Rezultatele arată clar cine sunt câștigătorii și perdanții.

Cât costă un set de anvelope de iarnă?

Pentru a scăpa de durerile de cap cauzate de vânzătorii de pneuri second-hand, vă recomandăm cu dragă inimă un set de anvelope de iarnă noi. Știm că sunt mai scumpe, dar elimini o serie de riscuri care, într-un final, duc la siguranța vieții tale și a pasagerilor. Prețul unei anvelope cu dimensiunile 185/65/R15  variază de la 170 la 300 de lei, în timp ce pentru un pneu cu dimensiunile 205/50/R16 trebuie să scoți din buzuar o sumă cuprinsă între 190 și 500 de lei. Reține, sumele sunt pentru o singură bucată.

Când ești obligat să circuli cu anvelope de iarnă

Sezonul rece a venit, iar pe rețelele de socializare încep aceleași discuții. Începând cu ce dată trebuie să montez anvelopele de iarnă?’, Ce amendă primesc?’, Ce trebuie să scrie pe anvelopele de iarnă?’ etc.

Pentru început trebuie să stabilim faptul că în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice scrie că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperide cu zăpadă, gheață sau polei.

Ce amenzi riști dacă circuli fără anvelope de iarnă?

Persoanele care nu respectă Ordonanta Guvernului nr. 5/2011 și circulă fără anvelope de iarnă pot primi între 9 și 20 de puncte de amendă, ceea ce se traduce prin valori cuprinse între 945 și 2.100 de lei. În același timp, agentul reține certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, eliberând șoferului o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. Conform Codului rutier, certificatul va fi restituit în momentul în care șoferul dovedește că și-a echipat mașina cu anvelope de iarnă sau alte echipamente antiderapante certificate, după caz.

Adaugă un comentariu