APIA: Creștere de 12,6% în primele patru luni pentru vânzările de autovehicule noi

Vânzările de autovehicule noi în România înregistrează, în primele patru luni ale anului, o creștere de 12,6%, față de același interval din anul anterior.  În schimb volumul de autoturisme second hand reprezintă deja 55% din totalul consemnat pe întreg anului 2016, conform datelor statistice ale Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

Numărul total de autovehicule (autoturisme  și vehicule comerciale) a înregistrat, în intervalul ianuarie — aprilie 2017, o creștere de 12,6%, comparativ cu perioada similară din 2016.

Vânzările de autoturisme noi realizate în primele patru luni ale anului au fost susținute de achizițiile realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind de 79%, față de 21% persoane fizice.

În ceea ce privește autoturismele rulate în primele patru luni din 2017, au fost înmatriculate peste 167.000 unități, echivalentul a circa 55% din volumul înregistrat pe întreg anul 2016, respectiv de 5,7 ori mai multe decât cele noi.

Sursa: Agerpres

Adaugă un comentariu