Astăzi se împlinesc 130 de ani de la patentarea primei mașini: Patent-Motorwagen

Pe 29 ianuarie 1886, Karl Benz înregistra proiectul său “vehicul propulsat de un motor cu benzină” pentru breventul de inventator. Benz finalizase dezvoltarea vehiculului său în anul 1885, iar patentul cu numărul 37435 a fost emis un an mai târziu.

Primul vehicul era de fapt o trăsură cu trei roți și cu un motor de 0,95 litri amplasat în partea din spate care dezvolta 0,6 CP. În aceste condiții, viteza maximă pe care Patent Motorwagen o putea oferi era de 16 km/h.

La scurt timp după aceea, vehiculul a avut parte și de prima acțiune de marketing, dacă ne dați voie să o numim așa. Martha Benz, soția lui Karl, a luat o versiune de 2 CP a lui Patent-Motorwagen și a parcurs aproximativ 200 de kilometri, demonstrând astfel capacitățile unui vehicul propulsat de un motor cu combustie internă.

În acel moment, Karl Benz a fost convins că mașinile vor trece testul publicului și al istorie, motiv pentru care a expus Patent-Motorwagen în cadrul Târgului Mondial de la Paris din 1889.

În ciuda faptului că la acea vreme Gottlieb Daimler și Wilhelm Maybach lucrau la un vehicul de acest gen, Karl Benz o să fie întotdeauna pus în prim-plan. 25 de exemplare Patent-Motorwagen au fost fabricate până în momentul în care Benz a trecut la dezvoltarea unor vehicule mult mai avansate din punct de vedere tehnic.

Via | Autoexpress

Adaugă un comentariu