Așteptări confirmate, pe de-o parte, puține surprize la stil, pe de alta. Alfa Romeo Tonale aduce un aer de primăvară.

Alfa Romeo Tonale nu se îndepărtează semnificativ de la designul conceptului cu același nume, prezentat în 2019. Ca să ne exprimăm în spirit italian, Centro Stile Alfa a făcut-o atât de frumoasă atunci, încât nu a mai avut nevoie de nicio perfecționare până la prezentarea oficială din 2022.

Partea frontală este noutatea cea mai evidentă adusă de stilul noului SUV compact Alfa. Altfel, în liniile caroseriei recunoaștem tema seriei Stelvio, o creație cu totul aparte în segmentul SUV și generos apreciată de către public. Expresivitatea dinamică a lui Tonale este poate chiar mai puternică, din moment ce a dispărut tușa de masivitate pe care o dă acestei teme de stil gabaritul superior al lui Stelvio.

Alfa Romeo Tonale are o lungime de 4,53 m, o lățime de 1,84 m și o înălțime de 1,60 m. Nimic exagerat sau forțat în acesastă calibrare, standardele clasei compacte au fost riguros respectate. Blocurile optice frontale cu câte trei surse distincte fiecare (faruri de tip full-LED Matrix) amintesc de Alfa Brera (design Giugiaro), în timp ce formele arcuite și fluide ale caroseriei duc cu gândul la iconicul 8C Competizione. Idee inspirată: stopurile preiau tema celor trei surse luminoase distincte.

Noutate high-tech: în cazul seriei Tonale, Alfa Romeo devine primul constructor care acordă fiecărui exemplar un certificat digital de tip NFT (non-fungible token), acesta atestând particularitățile legate de fabricația și existența mașinii. Desigur, cele mai avensate dotări de siguranță activă, asistare a conducerii și conectivitate se regăsesc în oferta lui Tonale. Cât despre sistemul de infotainment, acesta este complet nou.

Electrificarea își pune amprenta pe partea tehnică a SUV-ului Alfa, fiind propuse versiuni cu propulsie de tip Hybrid și Plug-in Hybrid. Motorul electric al acestora este alimentat la tensiunea de 48 V.Grupul motopropulsor al versiunii Hybrid furnizează 130 CP, în timp ce varianta Plug-in Hybrid  va conta pe160 CP. În ambele cazuri, motorul cu benzină de 1,5 litri are turbo cu geometrie variabilă. Cutia de viteze TCT cu dublu ambreiaj și 7 trepte asigură latura sportivă a experienței de conducere.

Vârful gamei dispune de un grup motopropulsor Plug-in Hybrid de 275 CP și transmisie integrală Q4. Automobilul este capabil să accelereze de la 0 la 100 km/h în 6,2 s. Cel puțin teoretic, această versiune ar putea să acopere distanța de 80 km în regim strict electric.

Există și un turbodiesel în ofertă, dispunând de 130 CP generați de o cilindree de 1,6 l. Partea interesantă a acestuia, dincolo de consumul specific redus: cuplul maxim atinge 320 Nm! Variantele diesel au tracțiune doar pe roțile din față.

A mai fost anunțat și un detaliu de natură să sporească încrederea clienților în calitatea automobilelor Alfa: un sistem nou garanție care acoperă 5 ani.

Adaugă un comentariu