Atât de special, încât iese din toate standardele: Porsche 911 GT3 R rennsport, o nouă și formidabilă ediție limitată!

Când ești tu însuți în întregime și ai o personalitate proeminentă, sunt mari șanse să nu se găsească nicio conformitate convențională cu caracterul tău. Oficial, Porsche tocmai a comunicat despre Porsche 911 GT3 R rennsport că este un automobil destinat circuitului, dar incompatibil atât cu regulamentele sportive, cât și cu înmatricularea pentru utilizarea rutieră. Ce ne facem cu așa ceva?

Foarte simplu: Porsche 911 GT3 R rennsport este ca să te dai cu el pe circuit pe cont propriu, în afara evenimentelor competiționale patentate, deoarece specificațiile sale sar din cele menționate în regulamentul FIA GT3. Bestia născută la Zuffenhausen se bazează pe partea tehnică a actualei generații Porsche 911 GT3 R (deci seria 992), dar profită la maximum de toate elementele de inginerie și design dedicate performanței pe care regulamentele sportive le limitează.

Motorul aspirat natural al lui Porsche 911 GT3 R rennsport dezvoltă puterea maximă de 620 CP și regimul său maxim de turație se ridică la 9400 rpm. Aladar, vorbim aici despre respectabila cifră de 148 CP pe litrul de cilindree în condițiile în care nu există supraalimentare. Varianta originală a acestui motor furniza 565 CP. Cutia de viteze cu care este dotat Porsche 911 GT3 R rennsport provine, cu modificări minime, de la varianta 911 GT3. Vorbim despre o cutie de viteze secvențială cu 6 trepte care transmite puterea propulsorului către roțile din spate. Demultiplicările treptelor 4,5 și 6 corespunde setup-ului pentru circuitul Daytona aplicat variantelor competiționale 911 GT3.

Prezentarea sa în premieră mondială va avea loc în cadrul exclusivistului eveniment Rennsport Reunion 7 de la Laguna Seca. Particularitatea specială a acestui automobil de colecție, care va fi asamblat într-o serie limitată la 77 de unități, rezidă în proiectarea caroseriei. Porsche 911 GT3 R rennsport combină aspectul incisiv al unei mașini de competiție de înaltă performanță cu elemente de design modern și rafinate. Această abordare aduce un omagiu istoriei Porsche în motorsport fără a se orienta explicit spre un stil retro. Factorii de performanță esențiali ai modelului original GT3, cum ar fi rezistența aerodinamică redusă și forța de apăsare verticală considerabilă, rămân în mare măsură neafectate de cerințele stilistice. Ca la o mașină de curse pur-sânge, forma lui 911 GT3 R rennsport continuă să urmeze funcția, dar o face într-un mod extrem de emoționant și atractiv.

Prețul de fabrică (nu include niciun fel de taxe) la care este cotat Porsche 911 GT3 R rennsport se ridică la 951.000 EUR (1.046.000 USD). Mai menționăm că pneurile Michelin sunt furnizate exclusive pentru Porsche 911 GT3 R rennsport de către Michelin.

“Noul Porsche 911 GT3 R rennsport oferă experiența de a conduce o mașină de curse bazată pe caracterul seriei 911 în cea mai nefiltrată și, totuși elaborate formă,” subliniază Thomas Laudenbach, vicepreședintele diviziei Motorsport. “Îți dă fiori ori de câte ori te uiți la el și îmbină cea mai bună tehnologie sportivă cu un limbaj de design tipic Porsche. Cu performanțele sale excepționale, 911 GT3 R rennsport face istoria mărcii noastre tangibilă și auzibilă. Este potrivit să-l prezentăm mari adunări de fani Porsche la Rennsport Reunion 7 din Laguna Seca. Această ofertă exclusivă pentru clienții noștri cunoaște o singură limită: fabricația este limitată de 77 de unități.”

Înfățișarea aceastei mașini sport extraordinare a fost conturată de Grant Larson și Thorsten Klein din echipa Style Porsche. “911 GT3 R rennsport își va găsi locul ca succesor logic al lui Porsche 935. În timp ce 935 era bazat tehnic pe aproape varianta standard 911 GT2 RS Clubsport, 911 GT3 R rennsport folosește ca bază tehnică actualul 911 GT3 R din generația 992. Sub caroseria din firbre de carbon armate, radical redesenată, se află o mașină pur-sânge dedicată înlatei performanțe,” subliniază Larson. Americanul a fost director al diviziei Special Projects la Style Porsche timp de 14 ani. Împreună cu Thorsten Klein, el este acum responsabil pentru vehiculele exclusiviste, eventual unice, create de Porsche Exclusive Manufaktur. Thorsten Klein adaugă: “I-am dat lui Porsche 911 GT3 R rennsport un pic mai multă lățime și am întins vizual lungimea, în timp ce caroseria este foarte joasă, așezată fiind pe jante frumos desenate. Aceste tratări îi conferă proporții perfecte și îl face să arate deosebit de spectaculos.”

Adaugă un comentariu

Articole similare