Binecunoscutul furnizor de componente ZF susține că viitorul sistemelor de direcție aparține tehnicii „steering-by-wire”.

Direcții cu asistare electromecanică avem deja pe destule mașini de serie, dar următorul pas pentru implementarea unor soluții inteligente, gestionate cu eficacitate maximă prin soft, aparține sistemelor de comandă „by-wire'. Acestea nu implică nicio legătură mecanică între comanda de la bord și dispozitivele care acționează asupra roților. În cazul direcției, ZF consideră că nu va mai fi nevoie de obișnuita coloană de direcție între volan și caseta cu cremalieră.

ZF se află în avangarda dezvoltării și producției pe scară industrială a sistemelor de rulare inteligente, cu cea mai cuprinzătoare ofertă de tehnologii electrice din industrie, care nu mai necesită o conexiune mecanică sau fluide în sistem.

„Sistemele by-wire inteligente oferite de ZF marchează sfârșitul erei conexiunilor mecanice și deschid o nouă eră în domeniul controlului vehiculelor', a declarat directorul executiv general al ZF, Wolf-Henning Scheider. „Tehnologia de direcție by-wire oferită de ZF permite noi caracteristici de siguranță și confort, precum manevrele autonome în caz de urgență sau de situații complicate ori parcarea în locuri foarte înguste.Marchează o premieră în domeniul mașinilor și camioanelor autonome, oferind o nouă libertate de proiectare și inginerie.'

De exemplu, sistemele de direcție by-wire de la ZF permit un control complet autonom al vehiculelor, pentru automobile și taxiuri robotizate. Pentru automobile, oferă și caracteristici unice precum volanele retractabile pentru modurile de condus complet automate, controlul complet automat al direcției pentru a reduce unghiul volanului la parcare sau la manevre desfășurate la viteză redusă, precum și siguranță îmbunătățită în caz de accident, prin eliminarea coloanei de direcție.

Sistemul electric reprezintă componentul perfect pentru viitoarele vehiculele electrice și automate. Grupul ZF: conduce transformarea sistemului de direcție by-wire. Recent, ZF a prezentat în premieră sistemul său avansat de direcție bywire în fața mass-mediei internaționale și a anunțat că această tehnologie va fi lansată la scară industrială de către un fabricant global important de mașini în cursul anului viitor.

De asemenea, ZF a obținut contracte suplimentare cu clienți din toate regiunile importante pentru producția în serie a sistemelor de direcție by-wire, poziționându-se astfel ca lider în acest domeniu tehnologic. Similar, în ceea ce privește sistemele de frânare, ZF este liderul global în producția sistemul integral de control al frânei, controlat la rândul său, în principal, de tehnologia by-wire.

ZF este lider în materie de dezvoltare și fabricant al unei game complete de sisteme by-wire care nu necesită o conexiune fizică direct. Vorbim aici despre sisteme de direcție by-wire ce includ direcția roților din spate, sisteme de frânare by-wire cu control complet integrat al frânării și suspensie activă controlată electronic . Aceste tehnologii pot fi puse la un loc pentru a produce soluții sistemice care oferă îmbunătățiri mai mari decât se pot obține individual. Aici, software-ul și arhitectura combinată E/E joacă un rol important în aducerea de valoare. Sistemele by-wire oferă un grad superior de control al vehiculelor, permițând distanțe de frânare mai mici și o eficiență mai ridicată în termeni de manevrabilitate.

taguri
Adaugă un comentariu

Articole similare