BMW Seria 1 a ajuns la borna 2 milioane

Luna aceasta, BMW Seria 1 a ajuns la borna 2 milioane. Astfel, în cei 11 ani de viață, modelul bavarez a scris câteva pagini frumoase din istoria nemților. Exemplarul aniversar este un Seria 1 facelift și a părăsit uzina din Regensburg la doar câteva zile de la introducerea modelului pe linia de asamblare.

BMW Seria 1 facelift se aliniază modelelor care deja au primit modificările destinate vârstei medii. Astfel, observăm grila frontală nouă, prizele de aer de dimensiuni mai mari, blocurile optice modificate și luminile diurne de tip LED, care acum sunt disponibile în standard. În partea posterioară vedem stopurile specifice în formă de L cu tehnologie LED.

Pe versiunea standard a lui BMW Seria 1 facelift, nemții au montat un sistem de aer condiționat automat, senzori de ploaie, BMW Radio Professional și sistemul iDrive care comunică cu șoferul și pasagerii prin intermediul unui ecran cu o diagonală de 6,5 inch.

BMW spune că noul Seria 1 facelift va primi cele mai noi motorizări cu trei și patru cilindri dezvotate de inginerii bavarezi.

Cea mai frugală versiune a lui Seria 1 este 116d EfficientDynamics Edition. Aceasta sosește cu un motor diesel cu trei cilindri de 1,5 litri capabil să ofere 116 CP la 4,000 rpm și 270 Nm între 1,750 și 2,250 rpm. În aceste condiții, accelerația 0 – 100 km/h se desfășoară în 10,4 secunde, iar viteza maximă se oprește la 195 km/h. Pentru că l-am numit cel mai frugal, trebuie să știți că 116d EfficientDynamics Edition consumă între 3,4 și 3,8 litri la suta de kilometri și emite între 89 și 101 grame per kilometru.

Adaugă un comentariu