Ce mașină futuristică! Un Maserati unicat ar putea fi vândut cu 3 milioane de lire sterline | FOTO

 Puțini sunt cei care au auzit de Maserati Boomerang. Și totuși, această mașină există. E drept, într-un singur exemplar.

Acesta este un prototip proiectat de Giorgetto Giugiaro, omul care va veni mai târziu cu legendarul Mk1 Volkswagen Golf, primul autoturism hatchback al companiei Volkswagen.

Lansată în 1971

Maserati Boomerang a fost lansată în 1971 si, un an mai târziu, prezentată ca un supercar complet operațional cu un motor V8. Din păcate, automobilul sport nu a mai intrat în producția de serie.

Mașina unicat, cu formele sale geometrice și linii drepte, este capabilă să circule cu viteza maximă de 290 km/h. Dar, dat fiind că exită o singură astfel de mașină, este puțin probabil ca viitorul proprietar să fie atât de curajos încât să încerce viteza maximă.

Cât costă?

Casa de licitație britanică Bonhams va vinde Boomerang în luna septembrie, în Franța, cu prețul de pornire de 3 milioane de lire sterline.

Foto: NorthFoto

Adaugă un comentariu