Ceaușescu și colaborarea cu francezii de la Renault

Chiar dacă pentru români granițele occidentului erau închise înainte de 1989, România a colaborat în repetare rânduri cu Franța, mai ales în segmentul auto. Totuși, cum a ales Ceausescu ca Renault să fie marca sub care să se producă bătrâna Dacia?

Uzina de Autoturisme de la Mioveni a fost construită în 1966, dar, dat fiind că nu aveau experiență în domeniu, autoritățile române au considerată necesară producerea unei maşini sub licență obținută de la un producător străin.

Ceaușescu alege Renault

Chiar dacă şi-au manifestat intenţia de a vinde licenţa şi alte nume mari precum Peugeot, Fiat, Alfa Romeo şi Austin, se pare că firma Renault a fost preferată şi din considerente politice, cu atât mai mult cu cât Renault era la acea vreme o întreprindere de stat.

După vizita istorică a președintelui francez Charles de Gaulle în România din 1966, s-a luat decizia la nivel de partid ca în uzina Dacia să producă autoturisme sub licență Renault.

Dacia 1100 iese pe poarta fabricii

Pe 20 august 1968 se începe producția modelului Dacia 1100, un model sub licența Renault R8. Mașina românească era o berlină cu tracțiune și motor pe spate. Primul automobil ieșit pe poarta fabricii a fost făcut cadou președintelui Republicii Socialiste România de atunci, Nicolae Ceaușescu. Autoturismul avea aplicată o plachetă din bronz cu următorul înscris: „Primul autoturism de serie fabricat în RSR. Muncitorii, inginerii şi tehnicienii constructori de maşini vă aduc dumneavoastră, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, prinosul de recunoştinţă pentru iniţierea producţiei de autoturisme în România şi pentru grija permanentă ce o purtaţi dezvoltării industriei noastre socialiste.

ceausescu

Conform contractului, Renault furniza toate părțile componente ale modelului, urmând ca cei de la Dacia să le asambleze. Din 1968 și până în 1972, 37.500 de autoturisme Dacia 1100 au fost produse, în 1970 apărând o ușoară modificare estetică la partea frontală.

1100

După Dacia 1100, a urmat Dacia 1300 care a intrat în producție în august 1969, un model sub licența R12, fiind prezentată la saloane auto de la București și Paris. Modelul 1300 era o berlină cu 4 uși și tracțiune pe puntea față.

În anul 1970 apar versiuni ale Daciei 1300 berline, printre care: 1300L (de la „lux’), 1300LS („lux super’, destinată membrilor importanți ai PCR), în 1973 este lansat modelul break, iar în 1975 modelul Dacia 1302 (gen papuc, fabricat în 2000 de exemplare, până în 1982).

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Prima mașină construită 100% de români

În intervalul 1978-1999, Automobile Dacia a continuat autonom producţia de autoturisme derivate din gama Renault 12 (în 1987 – lansarea modelului Dacia 1320, în 1991 – lansarea modelului Dacia 1325 Liberta, în 1992 – lansarea modelului Dacia 1307 şi 1309 Dublă cabină). În anul 1995 a fost lansat primul autoturism conceput 100% de inginerii români, Dacia Nova.

Surse: historia.ro, wikipedia.ro, adevarul.ro

Adaugă un comentariu