Un nou Citroën, care chiar așa se cheamă: Nouvelle C3. Ca să ai tot timpul mașină nouă.

Astăzi tocmai s-a consemnat prezentarea în premieră a seriei de clasă mică numite Citroën Nouvelle C3. Dacă aveți o senzație de „déjà vu', este pentru că mașina seamănă destul de mult cu deja cunoscutul Citroën C3 european (lansat în 2017). Totuși, avem de-a face cu un altfel de produs.

Proiectul Citroën Nouvelle C3 a fost dezvoltat în India și America de Sud și reprezintă un element-cheie al strategiei adoptate de marca franceză pentru a-și extinde prezența pe aceste două piețe și pe altele asemenea. Acesta este primul dintr-o familie de trei automobile vizate de strategia menționată și elaborate în colaborare de specialiști din India și America de Sud. Nouvelle C3 are o lungime puțin sub 4 m, tipică pentru segmental B. Designul poartă o inspirație de SUV, tocmai bună pentru a justifica pretențiile de robustețe ale mașinii, garda la sol relative înaltă (180 mm) și a atrage atenția clientelei numeroase care simpatizează cu genul menționat. Ampatamentul de 2,54 m favorizează spațiul interior oferit de caroserie, iar volumul portbagajului este meritoriu în contextul clasei: 300 l (315 l în India).

Ceea ce Nouvelle C3 face și niciun alt Citroën de până acum nu a mai făcut, ține de îmbinarea sofisticatei identități a mărcii franceze cu exigențele pragmatice și aparte ale marilor piețe din zona economică emergentă. Vor fi propuse inclusiv versiuni de personalizare cu două nuanțe pentru caroserie. La bord poate fi montat optional un system multimedia având touchscreen cu diagonala de 10 inchi (26 cm), de departe cel mai mare disponibil acum în clasa mică. Cariera comercială internațională a lui Nouvelle C3 va demara în 2022.

Adaugă un comentariu