Consiliului Concurenţei critică autorităţile administraţiei publice locale pentru dezinteresul faţă de realizarea parcărilor

Autorităţile administraţiei publice locale nu au o abordare unitară în ceea ce priveşte înfiinţarea şi administrarea parcărilor publice, astfel încât să crească eficienţa gestionării acestora şi să se reducă dezechilibrele dintre numărul autoturismelor şi numărul locurilor de parcare, potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenţei (CC).

Aceasta este una dintre concluziile analizei derulate de CC pe piaţa serviciilor de parcare publică cu plată la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ Braşov, Constanţa, Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Craiova.

La nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ analizate, în cinci cazuri (Iaşi, Sibiu, Constanţa, Drobeta-Turnu Severin şi Târgu Jiu) sunt peste trei autoturisme înmatriculate pe un loc amenajat pentru parcare, cea mai dificilă situaţie regăsindu-se la Iaşi, cu peste 11 autoturisme înmatriculate pe un loc amenajat pentru parcare. Cel mai bine se situează municipiile Timişoara, Braşov şi Piteşti, unde există un loc amenajat pentru parcare pentru mai puţin de două autoturisme înmatriculate.

În cazul municipiilor reşedinţă de judeţ Cluj-Napoca, Craiova şi Iaşi autorităţile publice municipale gestionează direct parcările publice.

Cu excepţia municipiilor Braşov, Piatra-Neamţ şi Reşiţa – în cazul cărora gestiunea serviciilor de administrare a parcărilor s-a atribuit prin licitaţie publică, în cazul municipiilor Constanţa, Timişoara, Focşani şi Râmnicu Vâlcea, gestiunea serviciilor de administrare a parcărilor s-a atribuit direct unor operatori înfiinţaţi de autorităţile administraţiei publice locale.

Sursa: agerpres.ro

taguri
Adaugă un comentariu