Cursa de 48 de ore: Un test extrem despre efectele oboselii la volan

Cursa de 48 de ore: Academia Titi Aur și Skoda România au dat startul unei curse unice în România, un studiu de caz al efectelor oboselii la volan, una din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave din toată lumea. Studiul va măsura capacitățile specifice unui conducător auto, precum: atenția, reflexele, reacțiile la partenerii de trafic, vigilența, ș.a. în condițiile privării de somn treptat până la epuizare.

Conducătorul auto cobai, Andrei Mitrașcă, instructor de conducere defensivă la Academia Titi Aur, va încerca să conducă pe distanța București – Constanța și retur (Autostrada A2 – Autostrada Soarelui), fără să se odihnească, timp de 48 de ore. Parcursul său va fi monitorizat de o echipă de specialiști ai Clinicii Somnolog din București, ai centrului de cercetare CeMark din cadrul Universității ASE București, ai centrului Superfit și de medici ai Serviciului de Ambulanțe București – Ilfov.

Cursa de 48 de ore: Cum se va desfășura

În timpul evenimentului studiu, șoferul testat va fi asistat de un secund (instructor de conducere defensivă al Academiei Titi Aur), situat pe scaunul din dreapta. Secundul va avea posibilitatea să intervină asupra automobilului, inclusiv să oprească de urgență mașina în orice moment consideră că este necesar. De asemenea, în timpul testului, o măsură suplimentară de siguranță este existența unui al doilea autoturism care va rula în fața mașinii conducătorului testat, la o distanță de cca 200 – 400 m. Conducătorii auto din această mașină, cât și secundul din mașina principală se vor schimba in permanență cu unul odihnit la fiecare 4 – 5 ore.

Citește și:

Parcare gratuită în București, pe timpul nopții – Primăria Capitalei a publicat proiectul

Ziua Poliției – Mesajul unui lider de sindicat: „Ne deplasăm la intervenții în coșciuge cu girofar’

Amenzi mai mici pentru șoferi! Proiectul a fost adoptat tacit

Mașinile Volvo vor parca singure, dacă șoferul a consumat alcool

Istoric vehicul – aplicația RAR prin care poți verifica istoricul unei mașini

 

Testul face parte din campania „Stop oboselii la volan, care îți propune să pună pe agenda publică acest subiect și să tragă un semnal de alarmă asupra pericolelor la care se expun, și implicit la care îi expun pe ceilalți participanți la trafic, conducătorii auto obosiți. Potrivit statisticilor, oboseala la volan stă în spatele multora dintre accidentele rutiere, iar studiile arată că, după doar două ore de condus, capacitatea de reacție și de atenție a conducătorului auto este diminuată semnificativ. Cu toate acestea, conducătorii auto se avântă adesea la drumuri lungi, nu rare fiind situațiile în care parcurg drumuri mai lungi de 16-18 ore de mers fără odihnă corespunzătoare.

Cursa de 48 de ore: Care sunt pericolele

Conform studiilor, vigilența conducătorilor auto scade vertiginos după doar 8 ore de condus și ajunge, ca după 24 de ore de nesomn, să scadă până la a fi similară cu cea a unui subiect aflat în stare de ebrietate, iar după 48 de ore aceasta ajunge similară cu cea a unui subiect aflat în comă alcoolică.

În cazul testului „Cursa de 48 de ore’, conducătorul auto cobai se va opri într-una dintre aceste patru situații: 1. când va considera că nu mai poate, 2. când instructorul însoțitor din dreapta va considera că șoferul nu mai poate continua în condiții de siguranță, 3. când rezultatele la testele de reacție și percepție, pe care șoferul cobai le va face din două în două ore, vor arăta o capacitate insuficientă pentru a continua, 4. când medicul specialist va considera că acesta nu mai poate continua ‘cursa’.

Studiul este susținut de Skoda România, OMNIASIG Vienna Insurance Group și Rompetrol. Partenerii tehnici: Somnolog, CeMark, Federația Româna de Automobilism Sportiv, Serviciul de Ambulanță București Ilfov. Parteneri media: Auto Bild, Libertatea, Automarket.ro, Auto Motor și Sport.

Adaugă un comentariu