Nu că proaspătul Ferrari 296 GTB ar fi avut musai nevoie să fie „încins”: tunerul german DMC ne prezintă Ferrari 296 GTB Squalo.

Așa da: de la prima privire se observă că Ferrari 296 GTB Squalo a fost elaborat într-un autentic spirit de Maranello și nu pentru a scoate în evidență cine știe ce aspirații de supremație ale tunerului german DMC. În principiu, DMC (fondat în 2009) și-a edificat reputația lucrând pe mașini Lamborghini, dar iată că preocupările sale recente denotă o turnură surprinzătoare.

Greg Schöner, CEO al companiei DMC (nu știm ce înseamnă acronimul, dar nu are legătură nici cu DeLorean Motor Corp. și nici cu jocul video Devil May Cry) este un designer care recunoaște că se simte senzibilizat și influențat de spectaculoasele benzi desenate japoneze (cele mai vechi, în mod special). Poate și de aici decurge preocuparea sa pentru evitarea epatării superficiale și pentru o tartare a modificărilor de design în spiritul mesajului vizual al mărcii auto implicate. Aceasta ar putea fi explicația privitoare la aspectul curat, foarte „Pininfarina', al lui Ferrari 296 GTB Squalo.

Sub această înfățișare, partea tehnică  mașinii a ajuns să furnizeze 888 CP în condițiile în care s-a intervenit numai asupra motorului V6 cu benzină twin-turbo. În forma originală, grupul motopropulsor de tip PHEV al mașinii dezvoltă 830 CP. Nivelul puterii motorului termic cu 6 cilindri de 3,0 litri a crescut de la 653 CP la 723 CP. DMC nu a intervenit și asupra secțiunii electrice din sistem.

Noile componente de caroserie, proiectate de specialiștii departamentului CFAEC (Carbon Fiber Aerodynamic Enhancement Components) din cadrul DMC susțin atât demersul tehnic-dinamic al mașinii, cât și latura sa estetică. Jantele standard de la Ferrari au fost înlocuite cu jante personalizate de 21 (față) și de 22 inchi (spate), turnate din aliaj special, realizate cu contribuția producătorului canadian PUR Wheels. Au fost operate modificări și la suspensie, noile arcuri fiind produse de DMC. Scopula cestui efort: optimizarea aerodinamică datorată reducerii cu aproximativ 35 mm a înălțimii mașinii.

Astfel modificat de către specialiștii de la DMC și colaboratorii lor, Ferrari 296 GTB este capabil să atingă 100 km/h în 2,8 s de la plecarea de pe loc. Pragul de 200 km/h poate fi lăsat în urmă la 7,1 s după start.

Adaugă un comentariu