Fiat a publicat un prim teaser foto cu succesorul lui Linea

Fiat a publicat în cursul acestei săptămâni un teaser foto cu un viitor model misterios. Oficialii producătorului italian încă nu au anunțat despre ce model este vorba, dar zvonurile apărute în presă sugerează un succesor pentru Linea.

Conform Fiat, viitorul model va fi prezentat în cadrul Salonului Auto de la Istanbul și va lua forma unui sedan extrem de atrăgător care va integral stopuri speciale și chiar și un eleron. Mai mult decât atât, produsul italienilor va beneficia de linii exterioare menite să impună un caracter puternic.

Pentru interior, Fiat spune că va duce confortul la un nou nivel, iar succesorul lui Linea va oferi o capacitate de încărcare foarte bună. În plus, zvonurile vorbesc și despre o serie de îmbunătățiri de ordin tehnologic, cu un plus în dreptul eficienței.

Adaugă un comentariu