Honda Civic Type R va debuta la Geneva

Honda va expune noua generație a lui Civic Type R în cadrul Salonului Auto de la Geneva, eveniment care își va deschide porțile pe 3 martie. Pentru a mai potoli puțin setea fanilor, oficialii niponi au publicat o serie de imagini teaser și câteva informații cu privire la viitorul Civic Type R.

Hothatch-ul nipon va sosi cu un look extrem de agresiv și sportiv. Japonezii au lucrat masiv la partea de aerodinamică și conform oficialilor, prodeaua plată a caroseriei, împreună cu difuzorul posterioar generează o zonă de curenți de aer menită să țină mașina pe șosea.

Așa cum era normal, Honda Civic Type R sosește cu un eleron masiv, supradimensionat, în timp ce în zona frontală găsim decupaje generoase care oferă atât răcire eficientă, cât și stabilitate.

În ceea ce privește motorizarea, Honda pomite un nou agregat pe bezină VTEC Turbo. Este primul propulsor supraalimentat din istoria de 18 ani a gamei Civic Type R și promite să ofere peste 280 CP, în timp ce viteza maximă va ajunge până la 270 km/h.

Adaugă un comentariu