Nu vă jucați cu hidrogenul! Dacă tot v-ați apucat, faceți ceva serios. Așa se procedează la Hyundai, cel puțin.

În timp ce valul noutăților auto derutează prin multitudinea de abordări ICE/EV (hibride sau nu) a sistemelor de propulsie, destui producători lucrează în plan secund la tema utilizării hidrogenului pe post de combustibil. Hyundai pare a fi unul dintre cei mai avansați.

Departamentele de comunicare tind să politizeze, iar media tinde să amplifice, eventual distorsioneze, elementele de impact care se regăsesc în comunicatele oficiale (audiența mare aduce finanțare – n-am găsit altă rimă, vorba epigramistului). Spre finalul anului 2021, un val de știri larg difuzate a menționat că Hyundai ar fi decis sistarea dezvoltării oricăror noi motorizări sau grupuri motopropulsoare bazate pe arderea internă („The Korea Economic Daily' a fost unul dintre vectorii majori ai temei). În fața acestui fenomen de dezinformare, Hyundai a dezmințit oficial că va face așa ceva.

Să nu pierdem din vedere, dincolo de marca Hyundai vorbim despre grupul HMG (Hyundai Motor Group), care, printre altele, mai include automobilele Kia și Genesis și este implicat în mai multe ramuri industriale, inclusiv în producția vehiculelor comerciale și autocamioanelor. Ca urmare, deciziile care se iau la nivelul de top al grupului vizează investiții majore și dezvoltarea soluțiilor noi pentru un spectru extins de produse.

Nicio astfel de decizie nu va avea caracterul radical care face deliciul mediilor avide de audiență explozivă. Iar în primele zile ale lunii ianuarie HMG a confirmat oficial că va continua să dezvolte și să propună în viitorul apropiat motoare cu ardere internă fie ca atare, fie integrate în sisteme de propulsie hibride cu consum și emisii reduse.

Nu iese fum fără foc – spune o vorbă din bătrâni. Instututul de cercetare din Namyang al grupului coreean lucrează intens la tema propulsiei alimentate cu hidrogen. Aici, o direcție majoră de studiu este tehnologia FCEV (Fuel Cell Electric Vehicle). De ce este preferabilă pila cu hidrogen (așa-numita „fuel cell') în locul sau alături de baterii? Pentru că o alimentare cu hidrogen durează puțin (cam cât o alimentare cu benzină/diesel), în timp ce încărcarea unor baterii – noapte bună, copii! (n-am găsit altă rimă).

Anul trecut, prezentarea conceptului Hyundai FK (670 CP, prototip bazat pe Stinger) miza pe un sistem plug-in hybrid de propulsie integrând o pilă cu hidrogen alături de bateriile cu tehnologie avansată patent Rimac. „Prototipul FK este, mai degrabă, ceva exagerat din punct de vedere tehnic. Totuși, realizarea sa a fost o provocare incitantă pentru cei mai ambițioși dintre inginerii noștri.', a admis Albert Biermann, fost executiv la celebrul departament M de la BMW, actualmente manager specialist de dezvoltare în cadrul grupului coreean. De asemenea, probabil că prestațiile prototipului Hyundai FK le-a dezvăluit celor de la HMG câteva noi direcții de lucru pentru viitor.

Ajungem acum la sinergiile cu rol strategic din grupul HMG. Motor Authority ne atrage atenția că, în timp ce prototipurile de acest fel de la Toyota, Daimler Trucks și General Motors încă sunt în curs de testare (vorbim despre autocamioane de transport full-size alimentate cu hidrogen), despre Hyundai  Xcient Fuel Cell s-a anunțat că a ajuns la forma finală de indistrializare. Un prim lot de 46 de autocamioane a fost încredințat pentru testare în uz profesional pe teren anul trecut firmei elvețiene H2 Energy. Hidrogenul este stocat la bord în 7 rezervoare și, împreună cu pachetul de baterii de 73,2 kWh, asigură camionului o autonomie de aproximativ 400 km. Mai puțin plăcut: viteza maximă a lui Hyundai  Xcient Fuel Cell este de numai 85 km/h. Oricum, aceste camioane rulează cu emisii zero și vorbim de un prim pas concret în sensul depoluării vehiculelor comerciale mari – un demers semnificativ la scară mare pentru protejarea mediului.

Adaugă un comentariu

Articole similare