Ideea că propulsia electrică s-ar preta la utilizarea în offroad e în regulă. Cum stă VW ID Extreme Concept la alte capitole?

Volkswagen a prezentat la Lucarno (în cadrul unui eveniment dedicat electromobilității susținut chiar de VW) acest vehicul botezat VW ID Extreme Concept atribuindu-i un statut excepțional. Stricto senso, este excepțional pentru că este numai unul, însă oricăror specificații relevante pe tema offroad ne face, mai degrabă, sceptici.

Pentru elaborarea lui VW ID Extreme Concept s-a pornit de la varianta de serie a lui VW ID.4 GTX. Așadar, este vorba despre o platformă tehnică de tip MEB dotată cu tracțiune integrală. Puterea de care dispune VW ID Extreme Concept ajunge la 285 kW (388 CP), fiind cu 65 kW (89 CP) mai mare decât a unui ID.4 GTX.

Capacitatea bateriei este de de 82 kWh (standard la ID.4 GTX), aripile modificate pentru a face loc roților de format offroad au fost printate 3D, iar personalizarea exteriorului denotă o interesantă tratare gen „rally-raid discret'. Imagini oficiale cu interiorul nu au fost date publicității.

Am înțeles, acum se promovează electromobilitatea și suntem de acord că integrarea unor vehicule destinate condițiilor de rulare extreme ar fi binevenită. Pe de altă parte, nu prea ne vine a crede că un derivat al seriei ID.4 ar putea deveni așa ceva. Motive: ampatamentul relativ lung (2771 mm) limitează caracteristicile de trecere chiar și cu roți de mărimea celor din imagini. Distanțele de lucru ale suspensiei tipice pentru platforma tehnică MEB au prea puțin de-a face cu rularea pe teren accidentat, iar masa proprie mare a mașinii (2,22 t – bateria e principalul vinovat aici) este letală în cazul rulării pe teren moale (nisip, noroi, zăpadă în strat mare).

Pe de altă parte, ce ne-ar plăcea la un vehicul offroad real și gândit pentru a fi performant pe teren din perspectiva propulsiei electrice? Caracteristica de cuplu nativă bună, faptul că traversarea vadurilor adânci s-ar putea face fără snorkel (motoarele electrice nu au nevoie de aer ca să funcționeze), lipsa unor elemente de transmisie (eventual vulnerabile) pe sub toată lungimea mașinii (cardan, cutie de transfer, etc) și faptul că nu scoate fum care să afecteze natura de pe traseul ales.

Adaugă un comentariu

Articole similare