Inițiativă Geely și Renault Group: acord cadru vizând crearea unei companii lider în tehnologia sistemelor de propulsie

Intenția colaborării franco-chineze are ca obiect edificarea unei noi companii globale pentru dezvoltarea, producția și furnizarea de grupuri motopropulsoare hibride avansate și cu emisii scăzute.

8 Noiembrie 2022, Hangzhou, Hong Kong SAR, China și Boulogne-Billancourt, Franța – Geely Holding Group (Geely Holding), Geely Automobile Holdings Limited (Geely Auto HK.0175) (denumită în mod colectiv mai sus drept Geely’) și Renault Group au semnat un acord cadru permisiv pentru crearea unui nou lider global în dezvoltarea, producția și furnizarea de motoare hibride și termice de înaltă eficiență.

În cadrul acestui acord, Geely și Renault vor deține fiecare participații de 50% în noua companie. În România, se intenționează ca entitatea specializată pe grupuri motopropulsoare să rămână în continuare Renault Mécanique Roumanie (RMR).

Această entitate este funcțională, are istoric, reputație, active, competențe, și un număr semnificativ de angajați, reprezentând astfel cea mai bună soluție în vederea atingerii obiectivului de a deveni lider în domeniul motoarelor cu combustie internă ICE și hibride.

Noua entitate va fi un furnizor global independent de soluții de sisteme de propulsie, producând următoarea generație de motoare hibride și dezvoltând tehnologii fără emisii de carbon și cu emisii scăzute, în cinci centre globale de cercetare și dezvoltare. La momentul lansării, se așteaptă ca noua companie să furnizeze soluții către mai mulți clienți industriali, inclusiv Renault, Dacia, Geely Auto, Volvo Cars, Lynk & Co, Proton, dar și Nissan și Mitsubishi Motors Company. În viitor, parteneriatul ar putea oferi tehnologii de propulsie și altor mărci.

Noua companie va opera în 17 uzine producătoare de motoare pe 3 continente, cu un număr de aproximativ 19.000 de angajați în total. Va avea o capacitate de producție anuală combinată de peste 5 milioane de motoare cu ardere internă, hibride, plug-in hibride și cutii de viteze și va deveni furnizor pentru 130 de țări și teritorii. Portofoliul comun al noii companii și amprenta sa regională va putea oferi soluții pentru 80% din piața globală de motoare termice.

Anunțul acestui acord coincide cu evenimentul Capital Market Day organizat de Renault Group la Paris cu scopul de a-și prezenta obiectivele financiare pe termen mediu și o serie de inițiative menite să-i accelereze transformarea.

Luca de Meo, CEO Renault Group : „În contextul în care Renault Group își accelerează transformarea în cadrul planului strategic Renaulution, ne bucurăm de încheierea unui acord de parteneriat ambițios cu Geely pentru a continua să dezvoltăm tehnologiile pentru motoare termice și hibride care vor rămâne elemente esențiale ale lanțului de aprovizionare din industria auto în deceniile viitoare. Vom fi astfel în măsură să oferim grupuri motopropulsoare și soluții electrificate de vârf pentru numeroase mărci auto din întreaga lume, deschizând astfel potențialul de piață al acestei tehnologii cu emisii scăzute de carbon.’

Eric Li, președinte al grupului Geely Holding : „Acordul încheiat azi cu Renault Group va duce la crearea unui lider mondial în domeniul tehnologiilor hibride, cu scopul de a furniza soluții avansate și de înaltă eficiență energetică constructorilor auto din întreaga lume. Suntem nerăbdători să lucrăm cu Luca de Meo și echipa sa Renault pentru a transpune acest parteneriat în realitate. Acest acord are la bază angajamentul nostru de a profita de expertiza tehnologică și de portofoliul de mărci al grupului nostru pentru a continua demersurile în domeniul dezvoltării durabile și al creării de valoare în beneficiul clienților.’

Noua societate va fi deschisă pentru noi parteneri și acționari, atrași de oportunitatea de a contribui la dezvoltarea de ecosisteme cu emisii scăzute sau zero în lanțul de aprovizionare al industriei auto.

Acest acord cadru ar urma să conducă la finalizarea proiectului în 2023. Mai multe informații despre noua entitate vor fi comunicate în lunile următoare.

taguri
Adaugă un comentariu

Articole similare