Înmatriculările din luna martie nu aduc surprize față de trendul actual

Luna trecută, în România au fost înmatriculate 17.371 de vehicule noi, existând o creștere de 12,43% față de aceeași lună a anului trecut. Dintre acestea, 12.251 de unități au fost autoturisme.

Marca preferată de români continuă să fie Dacia, care a înmatriculat 4.250 de vehicule. Pe locul al doilea, dar la mare distanță, se află Renault cu 963 de autovehicule înmatriculate. Pe locul al treilea se situează Hyundai cu 907 unități, în timp ce pozițiile următoare au fost ocupate de Skoda (845 de vehicule), Toyota (705 vehicule) și VW (696 de vehicule).

După doar trei luni din 2023, Dacia are un avans de 83% față de aceeași perioadă a anului trecut, cu un total de 13.563 de vehicule vândute. Toate modelele producătorului de la Mioveni au înregistrat vânzări bune, în timp ce pentru Renault, importatorul aflat pe poziția cu numărul unu, cel mai vândut model a fost Clio. Pentru Hyundai, Tucson a condus topul, iar la Skoda și Toyota s-au remarcat modelele Octavia, respectiv Corolla.

Ca urmare a debutului oficial al programului Rabla din 2023, următoarele luni vor cunoaște o creștere mai semnificativă, însă este necesară o perioadă de 2-3 luni, ce reprezintă timpul de livrare și de înmatriculare al noilor vehicule.

Adaugă un comentariu