Jaguar Land Rover Mind Sense – Sistemul care crește siguranța la volan prin citirea undelor cerebrale

Jaguar Land Rover lucrează la dezvoltarea unui sistem de siguranță high-tech care va ajuta la reducerea numărului de accidente cauzate de oboselă, stres și lipsa de concentrare a șoferului. Sistemul se numește Mind Sense și va fi capabil să citescă undele cerebrale ale șoferului și să determine dacă acesta se simte obosit sau tulburat.

În cazul în care sistemul va identifica o problemă, volanul și pedalele vor vibra pentru atenționarea șoferului. Dacă acesta nu va răspunde la stimuli, sistemul va fi capabil să ia măsuri adiționale pentru a aduce lucrurile în zona de siguranță.

Din moment ce o bandană plină de senzori ar fi mult prea ciudată, Jaguar Land Rover ar vrea să inserez cititorii în volan. În schimb, va trebui să dezvolte un sistem pentru amplificarea semnalelor, întrucât senzorii vor fi plasați mult prea departe de creierul șoferului.

Via | JLR

Adaugă un comentariu