Un anume MIG-29 are deja statut de legendă, fiind supranumit „the Ghost of Kyiv”. O fantomă care merită toată atenția!

În primele 48 de ore ale invadării Ucrainei s-a cristalizat și prima legendă aviatică a conflictului armat, avându-l ca miez pe pliotul de MIG-29 supranumit „the Ghost of Kyiv’. Coroborarea observațiilor „live’ de pe teren cu comunicatele militare au dus în scurt timp la condensarea mesajului din social media că acel anume MIG 29 al Forțelor Aeriene Ucrainene a doborât într-o zi șase avioane inamice. Concluzie greu de crezut dar, pe de altă parte, 100% plauzibilă.

Lista greu de confirmat cu acuratețe a victoriilor aeriene semnate „Ghost of Kyiv’ include două SU-35, două SU-25, un SU-27 și un MIG-29. După obișnuințele aviației militare, un pilot de vânătoare care obține cinci victorii aeriene într-o zi capătă statutul de „as’. Că rușii au pierdut acele avioane (chiar și mai multe) în scurt timp de la începutul invaziei, este realist. Apărarea ucraineană a dovedit că are o capacitate de ripostă mult peste așteptări și reușitele sale atestă că eficiența sistemului de informații și comunicare militară – factor de susținere absolut necesar pentru orice fel de misiuni – au funcționat remarcabil.

Acestea fiind spuse, o concluzie logică se desprinde: în calitate de apărător al unui teritoriu pe care îl cunoști foarte bine și având variante de ripostă exersate anterior cu resursele funcționale pe care știi că poți conta, ai șanse mari să dobori mai tot ce zboară – cel puțin înainte de a fi copleșit numeric.

Ce avem de spus vizavi de considerația că MIG-29 este un avion de muzeu: acest avion sovietic de vânătoare a devenit operațional în anii 80 (au trecut de atunci 40 de ani) și face parte din generația a patra, oferind performanțe și manevrabilitate de top (esențiale, când îți cunoști zona de acțiune și zobori misiuni fulgerătoare de intercepție). MIG-29 este semnificativ mai mic în dimensiuni decât familia avioanelor SU din generația a patra, ceea ce îl face o țintă mai dificil de atins. În fine, o premieră tehnică pe care a introdus-o la vremea sa MIG-29: casca pilotului include un sistem virtual pe vizieră care înlesnește mult procesul „target acquiring’ pentru că pilotul poate să desemneze din privire ținta următoare pe un con vizual de acoperire mai larg al unui sistem de bord HUD (Head-Up Display) tipic – asta dădea fiori cu decenii în urmă forțelor aeriene occidentale. Detaliu demn de menționat:  pentru manevrare MIG-29 nu a fost echipat cu comenzi sofisticate „by wire’, ci cu dispozitive mecanice și hidraulice tradiționale, deloc expuse la erori și jamming. Teoretic, setul de aparate de bord analoage și acest sistem de comenzi iar permite să rămână pilotabil și după declanșarea unul puls electromagnetic (EMP – armă energetică pentru neutralizarea tehnicii electronice și digitale avansate).

În conflictul ruso-ucrainean, ambele părți au cam același armament, de origine sovietică. Până acum, toate avioanele de vânătoare implicate au fost din generația a patra, în care pilotajul încă face diferența între victorie și înfrângere. Deasupra țării sale, un bun pilot ucrainean va fi avantajat de cunoașterea reliefului, a condițiilor de zbor și de susținerea din partea bazelor proprii, în timp ce un pilot inamic va fi mult mai neinformat și mai solicitat în cursul misiunilor. Un pilot foarte bun are inclusiv șanse reale să reușească să scape de tirurile unor rachete aer-aer inamice prin manevre evazive – deși solicitarea fizică presupusă în cazul unor astfel de manevre este extremă, atât pentru om, cât și pentru avion.

Una peste alta, plauzibilitatea privitoare la faptele lui „Ghost of Kyiv’ este cea care a ridicat moralul ucrainenilor. Încă nu s-a găsit un răspuns ferm la întrebări de felul „cine este?’ sau „dacă, într-adevăr, există?’ formidabilul pilot ucrainean de MIG-29. Hai să o spunem pe aia dreaptă: dacă există, nici nu trebuie nepărat să-l aflăm acum în persoană. Asta nu l-ar ajuta să-și facă treaba, din contră.

Lucrurile stau astfel atâta timp cât nu intră în scenă avioanele de vânătoare din generația a cincea, cele destinate superiorității aeriene. Acestea au caracteristici „stealth’ (invizibilitate radar și la alte tehnici de detecție), performanțe superioare și sunt capabile să lovească ținte multiple de la zeci de mile distanță. NATO are așa ceva, după cum bine știm, în timp ce SU-57 rusesc este considerat, mai degrabă, ca fiind un fel de „generația a patra și juămătate’ iar despre mai avansatul SU-75 se știe că este un „generația a cincea’ interesant prin preț.

Deocamdată, misiunile desfășurate de ucraineni cu avioanele lor din generația a patra ne duc cu gândul la replica pe care Maverick o dă Contraamiralului în filmul (încă nedifuzat) Top Gun 2. Contraamiral: „Finalul e aproape, Maverick. Cei de felul tău sunt pe cale de dispariție.’/Maverick: „Poate așa este, domnule. Dar nu se va întâmpla azi.’