Modernizări și revizuire a ofertei pentru Mazda 6 în 2023. Tendința evolutivă a mărcii către un statut premium e clară.

Elemente de stil rafinate, culori noi pentru caroserie (Platinum Quartz și Rhodium White) și upgrade în ceea ce privește dotările interioare. Serios vorbind, Mazda 6 era deja un sedan de clasă medie la care era greu de precizat cum ar mai putea fi îmbunătățit altfel decât în manieră nuanțată.

Dinamicul sedan Mazda 6 va fi propus în Europa cu trei motorizări pe benzină cu patru cilindri, toate făcând parte din generația Skyactiv-G (cei care nu se dau în vânt după cele mai proaspete inovații și preferă ideea „asta le-a ieșit bine, asta să facă în continuare' vor fi încântați). Variantele cu cilindree de 2,0 litri funrizează 145 CP și 165 CP, în timp ce versiunea de 2,5 litri pune la bătaie 194 CP și are funcție de dezactivare temporară a cilindrilor – aceasta ar putea fi explicația pentru care consumul său WLTP este doar neglijabil mai mare față de al motorizărilor de 2,0 litri. Toate au conformitate Euro 6d.

Debutul Mazdei 6 2023 reține atenția și prin edițiile speciale 20th Anniversary (da, au trecut deja 20 de ani de când Mazda 6 a înlocuit cu succes seria 626) și Homura. Ediția aniversară de 20 de ani are și plăcuțe inscripționate cu dedicație, iar culoarea Artisan Red îi este rezervată exclusiv (optional, poate fi comandată și nuanța Rhodium White). Variantele de vârf Homura insistă pe o cormatică rafinat-întunecată, tapițeria din piele având nuanța Burgundy.

taguri
Adaugă un comentariu