Schimbări la Craiova: Müjdat Tiryaki devine noul președinte al uzinei Ford Otosan din România

Müjdat Tiryaki, care a avut funcția de Director Ford Otosan Craiova din August 2022, este numit președinte Ford Otosan Craiova începând cu 01 mai 2023, după numirea lui Josephine Payne ca Director General Adjunct al Ford Otosan.

În noul său rol, Tiryaki va fi responsabil de supervizarea operațiunilor de producție vehicule și motoare, precum și a altor funcții de suport. În calitate de președinte, el va conduce echipa din Craiova în menținerea rolului său cheie în călătoria Ford Otosan către era electrificării, în contextul lansărilor următoare de vehicule electrice, respectiv modelele E-Transit Courier, E-Tourneo Courier și Puma.

Tiryaki s-a alăturat Ford Otosan ca inginer industrial în 2000 și a avut diferite roluri de conducere legate de producția Ford Transit, iar ulterior a fost numit Manager în Secția de Caroserii de la fabrica din Craiova.  El a lucrat in Craiova între 2010-2012, iar ulterior, a avut diverse roluri de conducere în Secția de Caroserii a fabricii din Gölcük (Turcia). Înainte de fi numit director al fabricii din Craiova (august 2022), Tiryaki a fost șeful fabricii din Gölcük unde s-a ocupat de proiecte de creștere a capacității de producție și de lansarea E-Transit. Sub comanda lui, fabrica Ford Otosan din Gölcük a fost certificată Advanced Fourth Industrial (4IR) Lighthouse și s-a alăturat companiilor care fac parte din inițiativa WEF (World Economic Forum) Fourth Industrial Revolution.

Müjdat Tiryaki a absolvit Middle East Technical University, secția inginerie industrială, și a obținut un master în științe de la Universitatea Kocaeli.

Fondată în 1959, Ford Otosan (Ford Otomotiv Sanayi A.Ş.) este o companie tranzacționată public (societate publică), în cadrul căreia Ford Motor Company și Koç Holding dețin acțiuni egale. Compania este a doua cea mai mare organizație industrială din Turcia, cea mai valoroasă companie din domeniul auto listată la Bursa de Valori din Istanbul (Borsa İstanbul).

Ford Otosan își desfășoară activitatea în 4 centre principale, dupa cum urmeaza: fabricile din Kocaeli și Eskişehir (Turcia), fabrica din Craiova (România), și Centrul de Cercetare și Design din Istanbul (Turcia) si are peste 20.000 de angajați. Ford Otosan este cel mai mare producător de vehicule comerciale pentru Ford Europa, capabil de a proiecta, dezvolta, și testa un vehicul complet, inclusiv motorul acestuia, pornind de la zero și ajungând la un produs final.

Adaugă un comentariu