Neatenția atrage probleme mici – la nivel personal și mari, în societate. Altfel, totul ok cu stațiile de încărcare de la Galați

Mai țineți minte bancurile cu „vestea bună’ și „vestea rea’ – acele mici scenarii amuzante dedicate unor varii contexte scenice, de la spitalul de nebuni și până la pușcării sau altele asemenea? Cam așa s-a întâmplat recent și la Galați. Vestea bună: cetățeni, v-am instalat stații de încărcare pentru mașinile electrice! Vestea rea: nu vine nimic pe cablu. Dar se rezolvă…

Dincolo de toate, ce merită să fie apreciat la situația din Galați: implicarea administrației pentru a materializa în oraș o infrastructură dedicată electromobilității și comunicarea transparentă la care Primăria a recurs atunci când lucrurile nu au ajuns la rezultatul dorit. „Am să fiu de o sinceritate nedemnă de un om politic şi de administraţie. Pentru că au fost primele montate în Galaţi şi nimeni nu a ştiut care, cum şi cu ce se mănâncă, după ce le-am dat la Electrica, ne-am lovit de o altă problemă, pe care într-o oarecare mare măsură am remediat-o. Pentru că nu era problema Primăriei, ci a constructorului, cel care le-a montat. Evident, după ce au fost montate aparatele, cutiile în care au venit aceste dispozitive au fost aruncate. În aceste cutii erau însă şi codurile de activare, pentru fiecare în parte. Aceste coduri de activare au dispărut odată cu cutiile. Pentru că n-a ştiut nimeni, fiind primele, că, odată montat şi băgat cablul în el, ai nevoie de cod de activare’, conform celor relatate de primarul Ionuț Pucheanu la Pro Lider FM.

Tot dânsul a declarat că va fi remediată curând această problemă, codurile respective fiind recuperate după ce s-a luat legătura cu producătorul și au fost identificate de către acesta stațiile montate la Galați. Așadar, avem de-a face cu un caz tipic de „răzbunarea ambalajelor’, a cărui consecință a fost întârzierea atingerii stadiului operațional pentru noile stații de încărcare din Galați.

Adaugă un comentariu

Articole similare