Noul cod rutier intră în vigoare din 6 februarie – Iată cele mai importante modificări

Noul cod rutier va intra în vigoare începând cu vineri, 6 februarie. Una dintre principalele modificări apărute în noua versiune face referire la transportul copiilor.

“Copiii în vârstă de până la 3 ani nu pot fi transportați în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranță, cu excepția autovehiculelor destinate transportului public de persoane, precum și a taxiului, dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din față. În aceste situaţii, transportul se realizează sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul auto”, este specificat în noua formă a codului rutier.

De asemenea, copiii cu vârsta de până la 12 ani sau cu înălțimea sub 135 de centimetri trebuie transportați în scaun special sau cu dispozitiv de fixare adaptat înălțimii sale. În ceea ce privește pasagerii cu o înălțime mai mare de 135 de centimetri, aceștia sunt obligați să poarte centurile de siguranță chiar dacă se află pe scaunele din spate. De asemnea, centurile trebuiesc ajustate în așa fel încât ele să nu treacă peste zona gâtului sau a feței atunci când sunt cuplate.

Nerespectarea noilor reglmentări aduce cu sine o sancțiune de maxim 5 puncte de amendă, echivalentul a 487,5 lei.

Adaugă un comentariu