Noul Kia XCeed – informaţii şi fotografii oficiale

Bazat pe modelul Ceed noul crossover Kia XCeed va fi produs exclusiv pentru Europa. Noul model intră într-o competiţie dură în segmentul C şi reprezintă o alternativă mai sportivă la SUV-urile tradiționale.  

Noul Kia XCeed – dimensiuni

Cu o lungime totală de 4.395 mm, Kia XCeed este cu 85 mm mai lung decât hatchback-ul Ceed în cinci uși și cu 90 mm mai compact decât modelul Sportage. Înălțimea maximă a plafonului de 1.490 mm  este cu 43 mm mai înalt decât cea a lui Ceed și cu 155 mm mai scund decât Sportage. Cu o lățime de 1.826 mm (cu 26 mm mai lat decât modelul Ceed în cinci uși), noul XCeed are o grilă mai proeminentă și 'guri' de admisie a aerului mai mari.

În timp ce ampatamentul rămâne la fel ca al celorlalte modele ale gamei Ceed (2.650 mm), consolele frontală și posterioară sunt extinse față de modelul hatchback în cinci uși cu 25 mm în față (la 905 mm) și 60 mm în spate (la 840 mm). Capacitatea portbagajului lui XCeed este de 426 litri , cu 31 de litri mai mare decât modelul Ceed şi cu scaunele din spate rabatate, capacitatea crește la 1.378 litri. Garda la sol a modelului XCeed este de 174 mm când rulează pe jantele de 16 inch și 184 mm când rulează pe jantele de 18 inch, reprezentând o creștere cu până la 42 mm față de hatchback-ul Ceed.

Noul Kia XCeed – motoare şi date tehnice

Trei motoare turbo cu injecție directă pe benzină (T-GDi) sunt disponibile. Motorul în trei cilindri, de 1.0 litri T-GDi produce 120 CP și oferă un cuplu de 172 Nm, în timp ce motorul turbo în patru cilindri T-GDi produce 140 CP și oferă un cuplu de 242 Nm. Motorul T-GDi high power de 1.6 litri regăsit pe modelul Ceed GT și ProCeed GT este de asemenea disponibil pentru modelul cel mai puternic XCeed. Acesta oferă o putere de 204 CP și un cuplu de 265 Nm.

Kia XCeed este disponibil de asemenea cu un propulsoar diesel Smartstream de 1,6 litri oferit în variantele de putere de 115 CP și 136 CP.

Exceptând motorul de 1.0 litri T-GDi, toate motoarele pot fi cuplate fie la transmisia manuală cu șase trepte, fie la transmisia automată cu șapte trepte și dublu ambreiaj. Motorul de 1.0 litri este cuplat la o transmisie manuală cu șase trepte. Sistemul Stop & Go este disponibil în echiparea standard pentru toate versiunile de echipare.

Ca și alte modele din portofoliul Kia, sistemele de propulsie electrice, cu emsii reduse – incluzând opțiunile plug-in hybrid și mild hybrid de 48 V – vor fi lansate pe gama XCeed în cursul anului 2020.

Noile componente 'hydraulic rebound stoppers' ale suspensiei sunt oferite standard pe puntea față a modelelor XCeed. Aceste componente ajută suspensia să absoarbă șocurile mai puternice prevenind caroseria să se balanseze la revenirea suspensiei în urma unei compresii rapide.  Arhitectura suspensiei noului model a rămas identică cu cea a modelelor Ceed, dar au fost reduse duritatea arcurilor față și spate cu 7%, respectiv 4% pentru a oferi un confort mai bun.  A fost implemntat un nou amortizor dinamic pentru puntea spate (rear cross-member dynamic damper), care contribuie la limitarea zgomotului la rulare și a vibrațiilor caroseriei.

Noul Kia XCeed – interior şi dotări

Modelul de segment C este printre primele automobile din Europa care oferă sistemul telematic UVO Connect. Dispunând de serviciile Kia Live și inclus într-un sistem opțional cu display de 10.25 inch TFT LCD, acesta folosește propriul eSIM pentru a colecta și actualiza în timp real informații în timpul călătoriei.

Kia XCeed va fi disponibil de asemenea, cu primul bord complet digital Supervision de 12.3 inch, dezvoltat de Kia, gândit pentru a oferi informații cât mai clare și mai complete posibil. Cu o rezoluție mare, de 1920×720 pixeli, panoul de bord digital înlocuiește vitezometrul și turometrul convenționale regăsite pe actualele automobile de pasageri ale brandului.

Un sistem audio cu display de 8.0 inch și touchscreen este disponibil în funcție de varianta de echipare, oferind aplicațiile Android Auto, Apple CarPlay și alte funcții de infotainment.

Kia XCeed oferă acces la o gamă largă de tehnologii active de asistență a șoferului și de siguranță. Acestea includ Smart Cruise Control cu system Stop & Go, BCW – Blind-spot Collision Warining, FCA – Forward Collision-Avoidance Assist, ISLW – Intelligent Speed Limit Warning, Sistemul inteligent de asistență la parcare (Smart Parking Assist), Lane Keeping Assist și High Beam Assist.

Noul Kia XCeed – când poate fi comandat

Producția noului Kia XCeed va începe în luna august, la fabrica Kia din Žilina, Slovacia, pe aceeași linie de producție a modelelor Kia Ceed hatchback, Ceed Sportswagon și ProCeed. Construit exclusiv pentru Europa, comercializarea modelului XCeed va începe în cursul celui de-al treilea trimestru al anului 2019.

taguri
Adaugă un comentariu