Nu e Photoshop, aceasta este noua Mazda 2

Noua Mazda 2 vine cu un aspect 100% familiar. Noua generație vine cu o motorizare hibridă și este, în esență, o versiune rebranduită a actualei Toyota Yaris. Totuși, nu este pentru prima dată când Toyota Yaris poartă o siglă de Mazda. Versiunea anterioară a modelului a fost lansată în Statele Unite tot sub denumirea de Mazda 2.

Deci, cât zoom-zoom mai are acum Mazda 2?

Singurele diferențe care pot fi observate între Toyota Yaris și Mazda 2 se află la nivelul siglelor de la exterior (față/spate) și de la interior (volan). Dacă le treci cu vederea, doar jantele, covorașele și partea stângă a hayonului ne dau indiciul clar că ne uităm la o Mazda 2. Până și logo-ul Hybrid a rămas neschimbat, dar așa este și în cazul lui Suzuki Across/Toyota RAV4.

Interesant este că noua Mazda 2 Hybrid va fi vândută în gamă alături de vechea versiune Mazda 2. Noul model va fi disponibil doar alături de o motorizare hibridă. Mașina pornește întotdeauna în modul 100% electric, timp în care utilizează doar resursele motorului electric cu 80 CP.

Asemenea Toyotei, motorul electric lucrează împreună cu un propulsor aspirat pe benzină de 1,5 litri care produce 92 CP, iar resursele sunt transmise la puntea față prin intermediul unei cutii automate de tip CVT. În total, sistemul hibrid oferă o putere maximă de 115 CP. Astfel, timpul declarat pentru sprintul 0-100 km/h este de 9,7 secunde, în timp ce viteza maximă este de 175 km/h.

Noua Mazda 2 Hybrid este cotată cu un consum mediu de doar 3,8 l/100 km (WLTP). Cifrele minime sunt exprimate atunci când mașina utilizează jante cu diametrul de 15 inchi. Ampatamentul rămâne la 2.560 mm, iar portbagajul dispune tot de 286 de litri, așa cum este și în cazul lui Yaris. Modelul va fi disponibil în trei echipări: Hybrid Pure, Hybrid Agile și Hybrid Select.

Totuși, nu totul este rău pentru Mazda și pentru clienții săi aici. Cel mai probabil, noii proprietari vor fi acceptați și în service-urile Toyota. Mai mult de atât, actuala Toyota Yaris a obținut un scor de cinci stele la testele Euro NCAP, ceea ce înseamnă că și Mazda 2 este la fel de sigură în cazul unui impact. Noul model va fi disponibil în showroomurile Mazda din primăvara anului viitor.

Adaugă un comentariu