Parcă anticipând niște scumpiri, BMW tot cumpără. Azi a fost consemnată integrarea mărcii Alpina în portofoliul bavarezilor.

Astăzi BMW AG and Alpina Burkard Bovensiepen GmbH + Co. KG au semnat un acord prin care viitorul pe termen lung al mărcii Alpina este asigurat. În urma acestei achiziții, BMW va aduce o diversitate și mai mare în gama sa de automobile premium.

Acordul la care au ajuns astăzi cele două mărci este urmarea multor ani de colaborare fructuoasă pentru ambele părți, care au preferat să nu facă publice niciun fel de detalii financiare privitoare la actul respectiv. În esență, va urma dezvoltarea la un nivel mai înalt a relației care s-a cristalizat de-a lungul ultimilor 50 de ani între producătorul din Munchen și atelierul exclusivist din Buchloe.

Andreas Bovensiepen, director general al companiei ALPINA Burkard Bovensiepen GmbH + Co. KG, a declarat: „Privind din perspectiva provocărilor cu care se confruntă industria auto contemporană, acum am luat o decizie pentru stabilirea drumului de dezvoltare potrivit pentru Alpina și pentru firma noastră de familie, Bovensiepen. Aceasta marchează începutul unui nou capitol. Atât marca Alpina, cât și compania noastră sunt extrem de dezirabile. Am fost mereu conștient că Alpina nu poate fi vândută oricărui producător, deoarece BMW și Alpina au lucrat mult împreună și au consolidat încrederea reciprocă de-a lungul a zeci de ani. Sunt convins, este decizia corectă din punct de vedere strategic ca marca Alpina să fie gestionată de BMW Group în viitor.’

După cum probabil vă amintiți, integrarea de astăzi a mărcii Alpina în portofoliul Grupului BMW nu este singura achiziție majoră pe care au făcut-o bavarezii de la începutul anului și până acum. Amintim cp ăe 11 februarie 2022 grupul BMW a cumpărat și pachetul majoritar al comapniei BMW Brilliance Automotive Ltd (BBA – societate mixtă germano-chineză). Ca urmare, 75% din compania BBA aparține acum Grupului BMW.

taguri
Adaugă un comentariu

Articole similare