Un duel mult așteptat: Porsche Taycan Turbo S vs Tesla Model S P100D (VIDEO)

De când s-a lansat, Tesla Model S P100D a fost rege la drag racing. Însă acum are un rival pe măsură: Porsche Taycan Turbo S!

Citește și:

Liniuță în familie – Tesla Model S vs. Tesla Model X

12 sportive și-au dat întâlnire pe circuit în cea mai tare liniuță a anului

Pentru a demonstra eficiența unui sistem de propulsie electric, Tesla Model S s-a pus pe treabă încă de la lansare: a fost prezentă pe circuitele de drag racing, unde a câștigat liniuță după liniuță.

Iar trendul a continuat, firește, și după lansarea versiunii P100D, care se laudă cu 613 CP și 931 Nm trimiși către toate patru roțile. Cu un munte de cuplu disponibil instantaneu, Model S P100D poate sprinta de la 0 la 100 km/h în 2,7 secunde.

Însă acum electrica americană are un rival pe cinste, sub forma lui Porsche Taycan. În versiunea sa cea mai puternică – Turbo S – Taycan dispune de 761 CP și 1.050 Nm, ceea ce-i garantează un sprint 0-100 km/h în 2,8 secunde.

Așa că nu este o surpriză faptul că suntem nespus de curioși cum anume s-ar descurca Tesla Model S P100D atunci când la linia de start ar avea lângă un Porsche Taycan Turbo S. Ei bine, cineva deja a făcut-o.

Din păcate, montajul arată prea puțin din ce ne-am dori să vedem, dar totuși suficient ca să tragem o concluzie: super-executiva electrică germană reușește să se impună în fața lui Model S. Mai mult, clipul ne arată și un test al elanului desfășurat cu ambele mașini, pe ploaie, iar imaginile indică faptul că Taycan se descurcă mai bine în a evita un obstacol în ultimul moment.

Având în vedere rivalitatea deja puternică între cele două electrice, suntem convinși că vom vedea multe astfel de dueluri între Porsche Taycan Turbo S și Tesla Model S P100D. O rivalitate care va trece la alt nivel odată cu lansarea noii versiuni Model S, deja testată pe Nürburgring.

 

Adaugă un comentariu