Proiectul de rectificare bugetară: câţi bani sunt alocaţi pentru restituirea taxei auto

Ministerul Finantelor a anuntat, marti, ca a elaborat proiectul rectificarii bugetare si asigura respectarea limitei de 2,76% a deficitului bugetar, in conditiile in care Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru acest an s-a majorat la 1.031 miliarde de lei (217,9 miliarde euro), fata de 1022,5 miliarde de lei cat s-a estimat la inceputul anului.

“Proiectul rectificarii bugetare asigura sumele necesare pentru plata pensiilor si a salariilor. De asemenea, sunt asigurate sumele necesare pentru proiectele de investitii aflate in derulare, in timp ce sunt reduse sumele alocate institutiilor cu un grad scazut de utilizare a banilor alocati”, precizeaza ministerul.

Totodata, se asigura suma de 135 milioane de lei pentru finalizarea procesului de restituire a taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, a taxei pe poluare pentru autovehicule, a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si a timbrului de mediu pentru autovehicule, reprezentand accesoriile ramase la suma restituita (dobanzi).

Sursa: ziare.com

taguri
Adaugă un comentariu