Nu spune „quattro” la denumire, dar Audi RS7 Sportback Performance folosește din plin tracțiunea integrală în scop dinamic.

Acronimul RS deja promite foarte mult în materie de prestații dinamice, iar termenul Performance nu face decât să atragă atenția că e vorba de „mai mult' pe aceeași temă. Cât de mult? 30 CP, printre altele. Folosește asta la ceva în cazul unui automobil de peste două tone? E timpul să intrăm în detalii.

Sub capota din față se găsește amplasat un motor V8 biturbo de 4,0 litri care furnizează 630 CP. Turbocompresoarele sale sunt mai mari decât ale variantei de vârf de până acum, iar presiunea de supraalimentare este, prin urmare, crescută de la 2,4 la 2,6 bari. Alte „suplimente' prin care Audi RS7 Sportback Performance se deosebește de RS7 mai sunt cuplul maxim superior cu 50 Nm și accelerația de la 0 la 100 km/h mai rapidă cu 0,2 s. Concret, referitor la aceste mărimi fizice vorbim despre 850 Nm și 3,4 s.

Cei care nu au uitat vremurile de glorie în raliuri ale coupe-urilor Audi Sport Quattro vor fi încântați să afle că Audi RS7 Sportback Performance dispune de un nou model de diferențial central autoblocant care pune un și mai puternic accent pe sportivitate. În mod obișnuit, repartiția cuplului motor față/spate este de 40/60%. În funcție de condițiile de aderență întâlnite, puntea din față poate primi până la 70% din cuplul motor, iar cea din spate, până la 85%.

Jantele personalizate standard ale lui Audi RS7 Sportback Performance au diametrul de 21 de inchi, dar sunt oferite opțional jante de 22 de inchi. Pneurile furnizate de uzină sunt Continental Sport Contact 7.

Adaugă un comentariu